Aradul a devenit capitala gimnasticii ritmice în weekend, atunci când a avut loc o nouă ediţie a „Arad Trophy”, competiţie internaţională având la start peste 250 de gimnaste din nouă ţări: Azerbaidjan, Bosnia şi Herţegovina, Belarus, Ungaria, Italia, Moldova, Serbia, Slovacia şi România. Prezente la întrecere, sportivele pregătite de Simona Puiu şi Liliana Băescu au avut evoluţii bune, reuşind să intre în posesia a 20 de medalii, dintre care trei de aur, cinci de argint şi 12 de bronz.
De menţionat că delegaţia clubului nostru a propus cea mai tânără sportivă, Nectaria Stoica, în vârstă de 6 ani, care a şi reuşit să cucerească şi medalia de bronz, dar şi că ansamblul medalia cu argint la „mica gimnastă” a fost format din Alessia Croitoru, Raisa Dinu, Delia Stroe, Ingrid Gavril, Maia Butnariu şi Ştefania Puiu.
Datorită proiectului „Gimnastica ritmică, sport ambasador al Municipiului Ploieşti”, susţinut din fonduri publice nerambursabile alocate de Municipiul Ploieşti pentru activităţi non-profit de interes local, fetele au beneficiat de echipament de reprezentare şi antrenament.
Performanţele sportivelor de la CSM Ploieşti au fost următoarele:
Senioare A
Denisa Stoian – 3 medalii – argint la măciuci şi bronz la individual compus şi cerc
Junioare 2004 A
Miruna Ciocîrlan – 5 medalii – argint la măciuci şi bronz la individual compus, coardă, minge şi panglică
Junioare 2006 A
Sabina Enache – 2 medalii – bronz la minge şi măciuci
Junioare 2006 B
Anisia Drăgan – 3 medalii – aur la individual compus şi panglică şi argint la minge
Junioare 2009 A
Elena Murărescu – 3 medalii – argint la cerc şi bronz la individual compus şi panglică
Copii 2011 B
Delia Stroe – o medalie – bronz
Copii 2012 A
Ştefania Puiu – aur
Copii 2013 B
Nectaria Stoica – bronz
Ansamblul Mica Gimnastă – medalie de argint
Galerie foto: