Echipa de baschet masculin a CSM Ploieşti a revenit cu victorie în Sala Sporturilor Olimpia, băieţii pregătiţi de Eugeniu Melnic, Ionuţ Ivan şi Robert Munteanu reuşind, în această seară, să câştige clar, cu 65-52 (18-16, 20-13, 9-11, 18-12), disputa cu CS Rapid Bucureşti.
Meciul contând pentru etapa a 3-a a Ligii I de baschet masculin a fost aproape în permanenţă la discreţia băieţilor noştri, doar primele minute găsindu-i pe oaspeţi în avantaj, până când Blidaru, Neguţ şi colegii lor şi-au găsit reperele. Alături de cei doi „veterani”, mai tinerii Ianuli, Călin Dumitru şi Carabulea au pus umărul la revenirea rapidă pe tabelă, primul sfert încheindu-se cu CSM în avantaj după ce Neguţ a reuşit o „triplă” de la peste 8 metri distanţă. Sfertul al doilea a adus desprinderea ploieşteană, „treiţele” lui Carabulea, Scărlătescu şi Blidaru, plus constanţa lui Ianuli şi apariţia surpriză a juniorului Alex Chirilă, autor al unui coş în scurtul timp petrecut pe parchet, făcând diferenţa în favoarea CSM-ului.
Avantajul de 9 puncte de la pauză (38-29) avea să se dovedească suficient, în partea secundă, Blidaru şi Neguţ dictând ritmul necesar pentru ca Rapidul să nu poată reveni în meci. S-a terminat 65-52, iar CSM Ploieşti stă pe locul al 5-lea al clasamentului Ligii I, cu două victorii şi o înfrângere în cont.
Eugeniu Melnic, Ionuţ Ivan şi Robert Munteanu au început meciul din această seară cu formula Blidaru (13 puncte, 1×3), Neguţ (10, 1×3), C. Dumitru (9, 1×3), Carabulea (10, 1×3) şi Ianuli (18), pe parcurs apelând şi la A. Crăciun, Al. Scărlătescu (3 puncte, 1×3) şi Al. Chirilă (2).
În etapa a 4-a, CSM Ploieşti va juca tot în Sala „Olimpia”, în compania echipei secunde a celor de la CSO Voluntari, meciul fiind programat duminică seară, de la ora 18.30.
Galerie foto: