Dacă, în urmă cu o săptămână, consemnam prima etapă în care echipele de juniori A şi B ale clubului nu au pierdut, ei bine, după acest weekend, avem parte de o nouă premieră: cea dintâi victorie obţinută în acest sezon de juniorii A. S-a petrecut sâmbătă, la Bucureşti, acolo unde elevii lui Dragoş Negraru s-au impus cu 3-0 în faţa celor de la Liceul Tehnologic Sf. Pantelimon. În schimb, juniorii B, antrenaţi de Pompiliu Stoica, au pierdut meciul de ieri cu 6-0.
În etapa a 15-a cele două formaţii vor juca, sâmbătă, la Strejnic, cu ACS Prosport Academy, orele de start fiind 12.00, respectiv 14.00.
Pentru juniorii C a venit şi prima înfrângere a sezonului, suferită sâmbătă, la prânz, la Parcul Vest, în disputa cu Petrolul ’95 Ploieşti: 1-5. Băieţii pregătiţi de Bogdan State joacă sâmbătă, în etapa a 7-a a Seriei a II-a, la Viitorul Fortuna Breaza, formaţie care are bilanţ similar: 5 victorii şi un eşec, după 6 runde.
Şi juniorii D (2007-2008) au pierdut sâmbătă în Seria Elite, scor 0-5 în faţa celor de la Petrosport 2 Ploieşti. Ei vor evolua, sâmbătă, în deplasare, la Chiţorani, cu Savi Sport Ploieşti.
Juniorii E (2009-2010) au avut misiune dificilă, joi, la Câmpina, pe terenul singurei formaţii cu victorii pe linie în Seria Elite, Hagianu Mircea Junior, iar rezultatul a confirmat „calculele hârtiei”: 8-1 pentru gazde, într-un meci găzduit de stadionul „Poiana”. În runda a 7-a, băieţii pregătiţi de Valeriu Aristan şi Lucian Catinca joacă, vineri, la Parcul Vest, cu Athletic United Ploieşti.
Pentru echipa de juniori născuţi în 2010 a fost weekend-ul celei de-a doua etape în Trofeul „Gheorghe Ola”, dar, la fel ca în prima rundă, băieţii noştri au avut un singur meci în program, cu Athletic United Ploieşti. Dacă, în urmă cu o săptămână, a fost 5-1 pentru adversari, de data aceasta, scorul a fost mai strâns, 0-2. Etapa a 3-a a Seriei a II-a este programată sâmbătă, 19 octombrie, meciul dintre cele două formaţii urmând să aibă loc la Parcul Vest.
În fine, sâmbătă s-au jucat şi meciurile etapei a 2-a a Trofeului „Gheorghe Ene” – Seria I. Băieţii pregătiţi de Lucian Catinca şi Valeriu Aristan au reuşit, de această dată, să câştige ambele partide disputate la Sala Sporturilor Olimpia: 5-0 cu Petrolul ’95 Ploieşti şi 4-0 cu Astra Ploieşti! Runda a III-a va avea loc sâmbătă, 19 octombrie, pe terenul de la Parcul Vest.