Reuniunea având drept main-event Premiul Agriculturii a adunat, astăzi, în tribunele Hipodromului Ploieşti circa 400 de spectatori, atraşi de cele cinci curse de trap din program, dar şi de momentul artistic surpriză anunţat de organizatori.
Cu zece cai la start, principala cursă a zilei, Premiul Agriculturii – Fortuna Gold, a fost câştigată, uşor surprinzător, de iapa Zi-Zi, care „recidivează”, astfel, şi se impune în cea mai importantă întrecere a reuniunii, aşa cum o făcea şi în urmă cu două săptămâni, în Premiul Crescătorilor.
Reuniunea a fost deschisă, la ora 10.20, de Premiul Nedelcu, în care s-a impus iapa Nemara, apoi a continuat cu Premiul Nurofen, câştigat de Gamba, şi cu Premiul Nero, care i-a revenit unuia dintre favoriţi, Gailuron de Bellen.
La ora 11.30, a urmat şi momentul artistic promis de organizatori, gustat atât de cei mai mici dintre spectatori, cât şi de cei mai vârstnici: Povestea prinţesei furate, o scenetă gândită şi regizată de departamentul de pr&marketing şi de omul bun la toate din Hipodrom, Constantin Şelaru „Roşu”, care şi-a asumat rolul de „duh rău” şi i-a avut drept parteneri pe Andrei Roncu (pe armăsarul Negruţ), pe împărăteasa Alina şi pe prinţesele Sara, Karina, Anne-Marie, Nicola şi, din nou, Sara. Momentul artistic, realizat şi cu sprijinul Teatrului „Toma Caragiu” şi al Centrului de echitaţie „Luna Horse”, a avut darul să destindă atmosfera înaintea celei mai importante curse a zilei, Premiul Agriculturii – Fortuna Gold, câştigată, aşa cum aminteam, de iapa Zi-Zi.
Reuniunea a fost închisă, la ora 12.30, de ultima cursă evenimentului de astăzi, Premiul Nedeia, în care s-a impus armăsarul General de Bry.
Pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori s-au plimbat cu poneiul Star Light, în spaţiul special amenajat între cele două tribune.
Partenerii Complexului Hipodrom Ploieşti pentru reuniunea de astăzi au fost: Radio Prahova, Republika News, Fapt Divers, Teatrul Toma Caragiu, Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti, Centrul de echitaţie „Luna horse” şi Casa de pariuri Fortuna.
Următoarea reuniune hipică oficială va avea loc sâmbătă, 26 octombrie, atunci când se va ţine Criteriul de Fond, o alergare clasică pentru caii de 4 ani şi mai în vârstă, pe distanţa de 3100 de metri.
Rezultatele oficiale ale reuniunii:
Proces verbal al comisiei de arbitraj:
Galerie foto: