Atleţii de la CSM Ploieşti au participat, ieri şi astăzi, la Piteşti, la Finala Campionatelor Naţionale de seniori, reuşind să intre în posesia unei medalii de aur, a două medalii de argint şi a unei medalii de bronz.
Titlul de campioni naţionali a fost cucerit, în această seară, de băieţii din ştafeta de 4×400 metri, care au câştigat proba cu avans de aproape o secundă în faţa celor de la CSU Cluj-Napoca. Mihai Lazăr, Cristian Radu, David Năstase şi Constantin Andonii au oprit cronometrul după 3:13.98 minute, iar medaliaţii cu argint după 3:14.71 minute.
Tot o „ştafetă” a obţinut şi una dintre medaliile de argint ale clubului, băieţii de la 4×100 metri venind, aseară, în urma celor de la CSM Slatina. În formula Alexandru Geamănu, Petre Rezmiveş, Costin Homiuc, Cristian Radu, CSM Ploieşti a avut timpul de 41.01 secunde, campionii încheind cursa în 40.93 secunde.
Cealaltă medalie de argint i-a revenit, tot ieri, lui Petre Rezmiveş (foto sus), în cursa lui preferată: 100 metri plat. Sportivul clubului nostru a avut timpul 10.54 secunde, el venind după Ionuţ Neagoe, de la CSM Slatina (10.40 secunde).
În fine, medalia de bronz a fost obţinută, în dimineaţa primei zile, de Marius Ionescu (foto jos), atletul care este un specialist al maratonului reuşind să vină al treilea în proba de 10.000 de metri, cu timpul de 30:14.47 minute. Campion a fost Nicolae Soare (CS Ştiinţa Bacău – 29:39.42 minute), iar vicecampion – Alexandru Corneschi (CSM Craiova – 29:56.49 minute).
Clasări în apropierea podiumului au mai reuşit Cristian Radu (locul 4 la 400 metri), David Năstase (locul 5 atât la 400 metri, cât şi la 200 metri) şi Alexandru Geamănu (locul 6 la 200 metri), cu menţiunea că David este doar în primul an de „tineret”, iar Alexandru este chiar mai mic, fiind junior. Geamănu a şi obţinut un timp foarte bun, personal best, la 200 metri: 21.88 secunde.
Din păcate, CSM Ploieşti a ratat şansa obţinerii unei alte medalii în proba de aruncarea greutăţii, Rareş Toader, unul dintre favoriţii acestei discipline, ratând participarea la „naţionale” din cauza unei accidentări.
Atleţii medaliaţi în concursul de la Piteşti, de pe arena „Nicolae Dobrin”, sunt pregătiţi de Augustin Iancu şi Robert Munteanu.
Galerie foto: