Doi dintre atleţii de la CSM Ploieşti, Petre Rezmiveş şi Costin Homiuc, au făcut parte din delegaţia care a reprezentat România la Dromia 2019 – International Sprint & Relay Meeting, competiţie ce a avut loc sâmbătă, în Grecia.
Petre Rezmiveş a reuşit să obţină medalia de argint în proba de 200 metri, cu timpul de 21.22 secunde, pentru ca, apoi, alături de Costin Homiuc şi de sportivii de la CSM Oneşti, Valentin Tănase şi Ioan Andrei Melnicescu, să vină pe locul al 3-lea în proba de ştafetă 4×100 metri (timp 40.34 secunde).
Cei doi atleţi vor pleca mâine spre Erzurum (Turcia), acolo unde vor participa, miercuri şi joi, la Campionatul Balcanic de Ştafete. Din delegaţia României vor face parte şi coordonatorul secţiei de atletism a CSM Ploieşti, Augustin Iancu, şi antrenorul Robert Munteanu.