Federaţia Română de Volei a organizat, în perioada 25-29 iunie, în Parcul Tei, ediţia 2019 Campionatului Naţional de volei pe plajă, categoria „speranţe” (copii născuţi în anul 2004 şi mai mici), iar CSM Ploieşti s-a înscris, în premieră, cu o echipă în competiţia băieţilor.
Tinerii voleibalişti pregătiţi de Adrian Moroianu, Sebastian Vîlcescu (2005) şi Alexandru Petculescu (2008), au avut evoluţii foarte bune, reuşind ca, la final, să ocupe locul al 10-lea din 21 de formaţii. Din postura de echipă nou-venită, CSM Ploieşti a fost nevoită să joace în calificări, acolo unde a pierdut primul joc, 13-15, cu CTF Bucureşti, dar a revenit, apoi, cu două victorii în disputele cu două formaţii ale CSM Bucureşti: 15-8 cu Oprea/Filip şi 15-9 cu Chirea/Burcea.
În urma acestor rezultate, băieţii noştrii au pătruns pe tabloul principal, de 16 echipe, acolo unde au câştigat cu echipa din Arad, scor 2-0, dar au pierdut apoi, cu acelaşi scor, 0-2, cu CSŞ Blaj şi Cosmos Bucureşti.
În faza preliminară s-a jucat un singur set, iar pe tabloul principal s-a respectat sistemul „cel mai bun în trei seturi”.
Clasarea elevilor lui Adrian Moroianu este cu atât mai meritorie cu cât băieţii au fost la debutul într-o competiţie de beach volei de acest nivel, iar Alexandru Petculescu a fost cel mai… tânăr participant la competiţie