Vremea i-a pus astăzi la încercare pe iubitorii hipismului, dar, chiar şi în aceste condiţii, circa 700 de spectatori au fost prezenţi în tribunele Hipodromului Ploieşti pentru a urmări o nouă reuniune interesantă, ce a avut cinci curse de trap, toate incluse în oferta Casei de pariuri Fortuna.
Evenimentul a fost deschis, la ora 11.00, de Premiul Epilog, câştigat de armăsarul Thor, după care a urmat prima cursă semiclasică a zilei, Premiul Debutanţilor. A fost o întrecere interesantă şi plină de surprize, pentru că ultimii metri au adus descalificarea celor două iepe (Dona Pilar şi Saya Best CD) care se luptau pentru întâietate – ambele din cauză că au galopat – iar de acest fapt a profitat Monster First Lady, care era doar pe poziţia a 3-a în apropierea finishului. Festivitatea de premiere a cursei cailor de 2 ani a fost oficiată de Ema Gheorghe, reprezentanta Spitalului Lotus Ploieşti, unul dintre partenerii veniţi în ultima vreme alături de Hipodromul Ploieşti.
La ora 12.00 s-a dat startul în cea mai importantă cursă a zilei, Premiul Constantin şi Elena – Fortuna Gold, cu 12 cai la start luptându-se pentru premiile totale de 3400 lei. Miza a făcut ca întrecerea să aibă parte de o mică surpriză, unul dintre caii care nu erau „văzuţi” printre favoriţi nici de bookmakerii Casei de pariuri Fortuna, armăsarul Năvalnic, reuşind să se impună destul de clar în faţa iepelor Rugiada Thor şi Calligenia BMW, care porneau cu primele şanse. Festivitatea de premiere a fost onorată de fostul campion de box Lucian Bute şi de senatorul Emanoil Savin, care i-au avut alături de maestrul emerit Titi Tudor şi pe reprezentantul Casei de pariuri Fortuna, Dermot Keelan.
La ora 12.30, a urmat Premiul Alexandros, singura cursă care „s-a alergat” pe o ploaie torenţială, dar şi singura în care marele favorit, Girus du Patural, s-a impus fără probleme. Reuniunea a fost închisă, la ora 13.00, de Premiul Excelent – Fortuna Silver, câştigat de unul dintre caii care porneau cu şanse mari la victorie, armăsarul Borga Jackpot.
Pe toată durata reuniunii, cei mai mici dintre spectatori s-au plimbat cu poneiul Perjar, în spaţiul special amenajat între cele două tribune, iar Fanfara Centrului Judeţean de Cultura Prahova a întreţinut atmosfera în pauza dintre curse.
Partenerii Complexului Hipodrom Ploieşti pentru reuniunea de astăzi au fost: Hotel Alexandros, Casa de pariuri Fortuna, Spitalul Lotus Ploieşti, Federaţia Română de Trap, Asociaţia Calului de Trap, Restaurant „La Hipodrom”, Restaurant „The New London”, Complex Rezidenţial „9 Mai”, Radio Prahova, RepublikaNews, Fapt Divers, Teatrul „Toma Caragiu” şi Filarmonica „Paul Constantinescu” Ploieşti.
Următoarea reuniune hipică oficială va avea loc sâmbătă, 8 iunie, atunci când este programat să se desfăşoare Premiul Carpaţi, o alergare semiclasică deschisă cailor româneşti de 4 ani, pe distanţa de 1950 de metri.
Rezultate oficiale ale reuniunii:
Proces verbal al comisiei de arbitraj:
Galerie foto: