Şase sportivi de la CSM Ploieşti au participat, în perioada 6-11 mai, la Campionatul Naţional de Box pentru Cadeţi – juniori II, găzduit de Sala Sporturilor din Târgu Jiu, bilanţul realizat fiind unul excelent: un titlu de campion naţional, două de vicecampion şi două medalii de bronz.
Pe cea mai înaltă treaptă a podiumului a urcat Valentin Bârzan, la categoria „76 kg”, tânărul boxer obţinând, totodată, şi convocarea la lotul naţional al României, care va participa, în luna iulie, la Campionatul European din Georgia.
Vicecampioni au devenit Rahim Ashlin (80 kg) şi Mario Cristea (52 kg), iar medaliile de bronz au fost obţinute de Cristian Tudor (34 kg) şi Pavel Cristea (36 kg). Cel de-al şaselea sportiv prezent la competiţie, Cosmin Bănică, a ocupat locul al 5-lea la categoria „41 kg”.
La competiţia de la Târgu Jiu au fost prezenţi 176 de sportivi.
Galerie foto: