Sala Sporturilor Olimpia va găzdui, duminică, 16 decembrie, începând cu ora 16.00, Turneul Lupilor, o competiţie fotbalistică organizată de promotorul Adrian Troscenco, cu sprijinul Primăriei Ploieşti, şi la care au fost invitate fostele glorii ale Petrolului Ploieşti şi ale formaţiilor bucureştene Dinamo, Steaua şi Rapid.
Astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă la care i-a avut invitaţi pe viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, pe fostul mare fotbalist al Petrolului, Mircea Dridea, şi pe doi dintre partenerii care l-au ajutat în organizarea turneului, Daniel Chiriţă şi Daniel Florea, Adrian Troscenco a oferit mai multe amănunte despre competiţia de la finalul săptămânii viitoare: „Sunt bucuros şi onorat să revin în Ploieşti, un oraş dedicat sportului, în general, şi fotbalului în special, cu un turneu care va reuni patru echipe de legendă ale fotbalului românesc. Aşteptăm ploieştenii, iubitorii de sport şi fotbal la Sala Olimpia, pe data de 16 decembrie, cu menţiunea că accesul publicului este liber. Vor fi fotbalişti importanţi din istoria recentă a celor patru echipe, Petrolul prezentându-se cu majoritatea fotbaliştilor din generaţia care a câştigat Cupa României în 1995, iar celelalte echipe cu jucători precum Prunea, Lupescu, Dănciulescu, Marica, Rădoi, Neaga, Ghionea, Ciocoiu, Aliuţă, Paraschiv şi mulţi alţii”.
La rândul lui, viceprimarul Cristian Ganea, a spus: „Vă mulţumim că v-aţi gândit să organizaţi acest turneu la Ploieşti, oraşul nostru având o tradiţie în ceea ce înseamnă fotbalul şi sper că lumea va veni la sală pentru a vedea foştii fotbalişti la lucru. Sunt convins că Sala Olimpia va fi plină, ţinând cont că avem cea mai frumoasă galerie din fotbalul românesc, iar ploieştenii sunt dornici să vadă fotbal de calitate”.
Printre partenerii promotorului Adrian Troscenco în organizarea turneului de duminică se numără şi Clubul Sportiv Municipal Ploieşti.