Echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti au avut parte de un weekend… prelungit, junioarele 3 încheind astăzi seria de meciuri cu o victorie clară, la Sfântu Gheorghe. Celelalte două formaţii, de juniori 1 şi juniori 3, au suferit înfrângeri, prima – în Divizia A, iar cea de-a doua, oarecum surprinzător, în derbi-ul prahovean cu CS Brazi.
Echipa de juniori 1 a clubului a avut pauza la categoria ei de vârstă, dar a avut programat meci în Divizia A, evoluând vineri, la Alexandria, în compania primei clasate din Seria B, CSM-ul local. Gazdele s-au impus previzibil, cu 37-25 (19-8), diferenţa de experienţă şi de potenţial fizic fiind decisive şi de această dată.
Băieţii pregătiţi de Silviu Stănescu rămân cu o singură victorie în eşalonul secund şi se pregătesc pentru un al meci dificil, cu CSM Medgidia, programat sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala „Olimpia”. Până atunci, juniorii vor evolua joi, de la ora 18.00, la CS Brazi, într-un meci contând pentru etapa a X-a a Seriei B – Juniori 1. Tot la categoria lor de vârstă, ei vor juca şi duminică, de la ora 17.00, în Sala „Olimpia”, cu Tricolorul Breaza.
Juniorii 3 şi-au continuat evoluţiile fluctuante din acest sezon şi au pierdut, duminică, în Sala „Olimpia”, disputa cu CS Brazi. Oaspeţii s-au impus cu 43-34 (18-14), la capătul unei partide pe care au controlat-o aproape în totalitate, doar primele minute stând sub semnul echilibrului. Interesant este că, în tur, băieţii noştri se impuneau destul de lejer la Brazi, cu 40-37, după ce conduceau la pauză cu 20-11.
În confruntarea de ieri, pentru CSM Ploieşti au evoluat: D. Stan – S. Davidoiu (15 goluri), E. Moldoveanu (5), Al. Ilie (5), M. Stănescu (3), S. Stănescu (2), M. Sîrbu (2), R. Floroiu (1), M. Crăciun (1), M. Matei, D. Ştefan, D. ioniţă, T. Mitrică şi G. Manea.
În această săptămână, la nivelul juniorilor 3 sunt programate două etape, însă elevii lui Gheorghe Puia stau în runda a X-a, ce va avea loc joi, şi joacă doar duminică, în deplasare, cu CS Olimpic Mizil. După 9 etape disputate în Seria D, CSM Ploieşti are un bilanţ de 3 victorii şi 5 înfrângeri.
Echipa de handbal juniori 2 a CSM Ploieşti, care a jucat joi, în devans, cu CS Sporting Ghimbav (scor 39-30), are meci sâmbătă, în deplasare, la CSŞ Dinamo Braşov.
Seria meciurilor oficiale susţinute de echipele de handbal juniori a fost închisă, astăzi, de elevele lui Robert Comendant, care au câştigat clar, cu 44-28 (21-12), meciul din deplasare, cu CSŞ Sfântu Gheorghe. Junioarele 3 ale clubului îşi păstrează, astfel, linia de clasament impecabilă, cu 9 victorii în tot atâtea partide, şi se pregătesc de jocul de sâmbătă, din Sala „Olimpia”, cu LPS Iolanda Balas Soter Buzău.
În partida de la Sfântu Gheorghe, Robert Comendant a folosit următoarele jucătoare: M. Popescu, M. Neagu – A. Gheorghe (6 goluri), E. Lăcuşteanu (6), A. Burtea (6), D. Grădişteanu (5), B. Popescu (5), Andronache (4), C. Podărescu (3), A. Toma (3), I. Manolache (2), Blidaru (2), L. Botică (2), M. Iordache şi B. Voicilă.
Galerie foto Juniori 3, CSM Ploieşti – CS Brazi: