În acest weekend, patru componente ale echipei de baschet junioare „U14” a CSM Ploieşti au participat, la Bucureşti, la trialul „Perform Baschet”, organizat de Federaţia Română de Baschet în perspectiva formării loturilor naţionale la această categorie de vârstă.
Ana Constantinescu, Sara Şandor, Andreea Popa şi Amalia Moisei au avut evoluţii bune în cadrul testelor desfăşurate în Capitală şi au fost selecţionate pentru următoarea acţiune similară, ce va avea loc în luna noiembrie.
Altfel, fetele pregătite de Corina Savu vor evolua, duminică, în cadrul celui de-al treilea turneu de la „U14”, la Sfântu Gheorghe, în compania gazdelor de la CSŞ şi a celor de la CSŞ Gheorghieni.