Tribunele Hipodromului Ploieşti au fost neîncăpătoare, astăzi, când peste 2500 de spectatori au ţinut să asiste de Reuniunea în care a avut loc cea mai importantă cursă hipică a anului, Derby-ul de Trap al României. A fost un eveniment amplu, cu nu mai puţin de opt curse în program – 6 de trap, una de ponei şi alta de galop -, dar şi cu două momente de dresaj care au ridicat publicul în picioare, Filimon Iordache şi Miron Bococi făcând spectacol alături de caii lor, impecabil antrenaţi pentru astfel de demonstraţii ecvestre.
Main event-ul zilei, Derby-ul de Trap al României, a fost a 5-a cursă din program şi s-a desfăşurat conform aşteptărilor: cei doi favoriţi, armăsarul Speedy Nobel şi iapa Răsfăţata s-au luptat pentru titlul de cel mai bun trăpaş autohton în vârstă de 4 ani şi, la fel ca în „Premiul de Încercare”, din urmă cu două săptămâni, calul aparţinând Hergheliei Nan şi avându-l în sulky pe Gheorghe Vasile, s-a desprins pe ultima linie dreaptă şi s-a impus destul de clar, cu un avans de câţiva metri.
Câştigătorul a intrat în posesia premiului de 3240 lei, a unei superbe cupe şi a obişnuitei coroane destinată calului, în cadrul unei festivităţi de premiere oficiată de viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, şi de directorul adjunct al CSM Ploieşti, Lucian Rădulescu.
Celelalte momente care au impresionat au fost demonstraţiile de dresaj prezentate de doi profesionişti din generaţii diferite, Filimon Iordache, respectiv Miron Bococi, ambii extrem de talentaţi.
Filimon Iordache, un cascador cu prezenţe în peste 100 de filme româneşti şi internaţionale, colaborator al cunoscuţilor Florin Piersic, Sergiu Nicolaescu, Jean Constantin, Ştefan Bănică, Amza Pelea, Gheorghe Dinică, Jean Claude van Damme sau Steven Seagal, dar şi câştigător al multor premii la Festivaluri de Circ din toată lumea, a reuşit, împreună cu caii săi, Sheik şi Nero, să arate că simbioza dintre om şi cal poate fi dusă până aproape de înţelegerea perfectă.
La rândul lui, Miron Bococi, un român din Sighetul Marmaţiei stabilit în Spania de 15 ani, a prezentat spectacolul cu care a impresionat în ultimii ani în toată lumea şi îi poartă numele: „Miron Bococi’s Free Style Horse Show”. Caii lui, Feeling, Bruce şi Talisman, au dansat, s-au rostogolit la comandă, s-au ridicat pe două picioare şi i-au respectat cuminţi fiecare „pretenţie”, show-ul de circa 20 de minute fiind urmărit cu sufletul la gură de publicul spectator!
Altfel, cursele care au stabilit cei mai buni trăpaşi autohtoni în vârstă de 2 şi 3 ani au fost câştigate de armăsarul Jan VF, respectiv de iapa Detoxicated, iar în celelalte curse de trap ale zilei s-au impus Ops (Premiul Orient), Zenobia K (Premiul Orologiu) şi Suni (Premiul Perjar). Cursa poneilor a fost câştigată de Calypso, iar în întrecerea de galop s-a impus armăsarul Batignolles.
Spectatorii prezenţi pe hipodrom au avut parte de multe alte surprize din partea organizatorilor: fanfara Consiliului Judeţean Prahova a cântat în pauzele dintre curse, partenerii de la Morgan Motor Company au venit cu patru maşini de epocă pe care publicul le-a putut admira pe peluza din faţa tribunei oficiale, zona de street food a fost din nou generoasă cu toate gusturile, iar copii s-au putut distra în voie la locul de joacă special amenajat.
Următoarea Reuniune hipică oficială va avea loc peste două săptămâni, pe 21 octombrie, atunci când se va ţine Premiul de Consolare, cursă semiclasică rezervată cailor de 4 ani participanţi în Derby, cu excepţia câştigătorului, Speedy Nobel.
Rezultate oficiale al reuniunii:
Proces verbal al comisiei de arbitraj:
Galerie foto: