În această dimineaţă, platoul din faţa Sălii Sporturilor Olimpia, din Ploieşti, a fost transformat în locul de joacă al copiilor preşcolari pe care părinţii sau bunicii i-au adus pentru a participa la prima etapă a programului naţional de selecţie gândit de Federaţia Română de Gimnastică, denumit „Hai cu noi în ţara campionilor!”. Un eveniment la care CSM Ploieşti s-a numărat printre parteneri şi care a beneficiat de prezenţa unor personalităţi ale gimnasticii româneşti, în frunte cu Octavian Bellu, Andreea Răducan – în prezent, preşedinta Federaţiei Române de Gimnastică -, Corina Ungureanu, Larisa Iordache, Silvia Stroescu sau Marius Urzică.
În timp ce copiii au făcut, sub supravegherea antrenoarelor de la CS Petrolul Ploieşti, primele rostogoliri sau au încercat să meargă pe „bârna” din zona de baby-gym special amenajată, pe scenă, micile gimnaste de la Petrolul, precum şi sportivele din cadrul secţiei de gimnastică ritmică a CSM Ploieşti au făcut scurte demonstraţii care probabil că i-au convins pe mulţi dintre părinţi sau copii să se îndrepte spre un sport care a adus multă glorie României.
S-au făcut înscrieri în programul „Hai cu noi în ţara campionilor!”, piticii care s-au jucat în zona baby-gym au primit diplome de participare şi medalii, iar, la final, Andreea Răducan i-a invitat pe toţi la Campionatul Naţional de Gimnastică Artistică, programat în weekend-ul viitor, de vineri până duminică, în Sala Sporturilor Olimpia.
Galerie foto: