În perioada 28 iunie – 1 iulie, la Sarajevo (Bosnia), au avut loc Campionatele Europene de judo pentru cadeţi – „U18”, la care au participat 457 sportivi din 42 de ţări.
Printre aceştia s-au numărat şi doi judoka de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, Paul Onofrei şi Antonio Minigote, ambii reprezentând România în competiţia individuală, iar Onofrei şi în cea pe echipe mixte.
De altfel, principala performanţă a fost realizată în competiţia pe echipe, în care România a obţinut o medalie de bronz la care a contribuit cu victorii şi sportivul clubului nostru. În competiţia desfăşurată duminică, „tricolorii” au trecut cu 5-3 de Belarus, cu 5-2 de Ucraina, apoi au pierdut în semifinală cu 5-3 în faţa Rusiei (care avea să devină campioană) şi s-au impus dramatic, cu 5-4, în faţa Franţei, în lupta pentru bronz. Paul Onofrei (în foto, al 4-lea de la stânga la dreapta) a luptat la categoria 66 kg, avându-i coechipieri pe Silvia Gherman (44 kg), Andrei Moga (55 kg), Alexandra Paşca (52 kg), Florentina Ivănescu (63 kg), Alex Creţ (81 kg), Adrian Şulca (81 kg), Bianca Prodan (+63 kg), David Nagy (+81 kg).
În întrecerea pe echipe au concurat 15 echipe: Austria, Belarus, Bosnia-Herţegovina, Franţa, Georgia, Germania, Marea Britanie, Grecia, Ungaria, Olanda, România, Rusia, Turcia şi Ucraina. Echipele mixte sunt formate din 4 fete şi 4 băieţi şi câştigă echipa care ajunge prima la 5 victorii.
În întrecerile individuale, Paul Onofrei s-a clasat al IX-lea la „66 kg”, iar Antonio Minigote a pierdut în primul tur la cipriotul Andreou Kyprianos, la categoria „60 kg”. Onofrei a trecut în primul tur de moldoveanul Ion Tonofrei, apoi a pierdut în turul secund la cel care avea să devină campion, rusul Abrek Naguchev, a trecut în recalificări de suedezul Alfred Hansson, dar a cedat ulterior la medaliatul cu bronz, austriacul Samuel Gassner.