Echipa de handbal juniori 2 a CSM Ploieşti va juca, mâine, la Drobeta-Turnu Severin, cu titlul de campioană „pe masă”, după ce a trecut, astăzi, în semifinale, la capătul unei confruntări dramatice, de CSM Şcolar Reşiţa. Băieţii pregătiţi de Silviu Stănescu au făcut un meci fantastic, în special după pauză, atunci când au revenit în două rânduri de la diferenţe de 4 goluri şi, după un final incredibil, în care au înscris de patru ori la rând de la 25-28, s-au impus la limită, cu 29-28 (11-15).
Lotul pentru meciul de astăzi a fost format din: Al. Ispas, Ad. Tănăsescu, M. Oprea – G. Paraschiv (8 goluri), N. Nicolae (6), C. Albu (5), V. Alici (3), I. Mereu (2), D. Rudai (2), M. Iorga (2), Al. Pop (1), R. Floarea, V. Răducanu, R. Iacob, P. Bucur şi Oct. Nica.
În finală, băieţii noştri vor întâlni mâine, de la ora 11.30, LPS Suceava, formaţie care a trecut, astăzi, cu 27-24 (14-11), de CSM Bucureşti. LPS Suceava a câştigat Grupa A a turneului de la Drobeta-Turnu Severin cu două victorii şi o remiză.
Bineînţeles, finala va fi transmisă în direct de Federaţia Română de Handbal, atât pe pagina de facebook, cât şi pe cea de youtube.
Echipa de handbal juniori 2 a CSM Ploieşti nu a pierdut niciun meci în acest sezon, având un bilanţ de 25 de victorii şi două rezultate de egalitate.