Echipa de minihandbal fete a CSM Ploieşti a participat în această săptămână, de miercuri până vineri, la Festivalul Naţional de Minihandbal Feminin, ce a fost găzduit, la fel ca şi anul trecut, de Sala „Traian”, din Râmnicu Vâlcea. Alături de cele mai bune echipe din ţară la acest nivel de vârstă, fetele pregătite de Geta Opincariu au luat parte la ceea ce poate fi considerat turneul final al minihandbalului, chiar dacă federaţia ţine cont de vârsta sportivelor şi organizează aceste evenimente evitând să facă ierarhii.
La meciuri nu se ţine scorul în mod oficial, iar, la finalul turneului, toate participantele sunt premiate de către FRH, cu medalii, diplome şi tricouri care să le amintească de primele performanţe ale carierei de handbaliste. Fetele noastre au disputat patru partide la Râmnicu Vâlcea, cu LPS Buzău, Vulturii Bucureşti, ACS Corona Braşov şi CSŞ Caracal, reuşind, conform unei evidenţe neoficiale ţinute, să câştige de fiecare dată. Festivitatea de premiere a avut loc ieri, 1 iunie, chiar de Ziua Copilului.
Pentru CSM Ploieşti, au evoluat: Federica Cernat, Daria Stan (portari), Alexia Niţă, Ştefania Ghiţă, Bianca Pîrvulescu, Daria Comendant, Delia Roşu, Alexandra Sîrbu, Maria Ioniţă, Andreea Stoica, Daria Dinu, Sara Stroe, Alexia Bica, Karina Ştefan, Irina Simion, Casiana Băcanu şi Beatrice Căldărariu.