În perioada 26 martie – 6 aprilie, la Călimăneşti-Căciulata, a avut loc cea mai importantă competiţie internă de şah rezervată copiilor şi juniorilor, Campionatele Naţionale Individuale, la startul căreia s-au aflat peste 600 de copii de la cluburi din ţară. Printre aceştia, şi o delegaţie formată din 14 şahişti de la CSM Ploieşti, condusă de antrenorul Petre Nicolae Grigore, care s-a întors acasă cu un bilanţ foarte bun: 4 medalii – una de aur, două de argint şi una de bronz – şi şase juniori în loturile naţionale.
Andreea Năstase (foto), sportivă care are dublă legitimare, cu Clubul Central de Şah, a fost principala performeră, cu o medalie de aur în proba de şah rapid şi una de argint la şah clasic (Fete, 18 ani). Tot argint a cucerit Flavius Stroe la „dezlegări” (Băieţi, 14 ani), iar medalia de bronz i-a revenit lui Marian Sandu, tot la „dezlegări” (Băieţi, 18 ani).
Iată care au fost rezultatele sportivilor de la CSM Ploieşti:
Proba de şah clasic
Băieţi, 16 ani – Alexandru Trăilă locul 5 şi prezenţă în lotul naţional, cu şanse de a face parte din Echipa Olimpică la această categorie de vârstă, după o evoluţie foarte bună, graţie căreia s-a luptat pentru medalii până în ultima rundă;
Băieţi, 18 ani – Sergiu Herea şi Marian Sandu s-au clasat pe locurile 4, respectiv 9;
Fete, 12 ani – Antonia Ciapă – locul 10;
Fete, 14 ani – Anamaria Raţă – locul 5;
Fete, 18 ani – Andreea Raţă – locul 2 şi medalie de argint;
Proba de Dezlegări
Băieţi, 12 ani – Andrei Raţă – locul 7;
Băieţi, 14 ani – Flavius Stroe – locul 2 şi medalie de argint;
Fete, 14 ani – Anamaria Raţă – locul 6;
Băieţi, 16 ani – Alexandru Trăilă – locul 6-8
Băieţi, 18 ani – Marian Sandu – locul 3 şi medalie de bronz;
Băieţi, 18 ani – Sergiu Herea – locul 4;
Proba de şah blitz
Băieţi, 18 ani – Sergiu Herea – locul 5;
Fete, 18 ani – Andreea Năstase – locul 5;
Fete, 12 ani – Antonia Ciapă – locul 7;
Proba de şah rapid
Băieţi, 18 ani – Sergiu Herea – locul 6;
Fete, 14 ani – Anamaria Raţă – locul 7;
Fete, 18 ani – Andreea Năstase – locul 1 şi medalie de aur.
Lotul de sportivi care au reprezentat CSM Ploieşti la competiţia de la Călimăneşti-Căciulata, unul alcătuit din şahişti mai experimentaţi, dar şi câţiva debutanţi, a fost următorul: Elisa Raţă, Andrei Raţă, Anamaria Raţă, Antonia Ciapă, Cristina Boştiog, Cezar Iancu, Rareş Anghel, Ioana Marin, Sergiu Herea, Marian Sandu, Alexandru Trăilă, Flavius Stroe, Teodor Szocs şi Antonia Radu.