Echipa de baschet feminin „U18” a CSM-CSŞ Ploieşti a irosit şi şansele matematice pe care le mai avea pentru a se califica la turneul final al campionatului, după ce a pierdut, la finalul săptămânii trecute, cu 52-75 (16-16, 15-16, 8-21, 13-22), partida din Sala „Olimpia”, cu CSŞ Sibiu.
Meciul contând pentru prima etapă a returului a fost echilibrat doar în prima repriză, oaspetele intrând cu avantaj minim la cabine după două sferturi aproape identice: 16-16 şi 15-16. Partea a doua a meciului a fost însă a Sibiului, care s-a desprins rapid, după un „run” de 10-2 şi, beneficiind şi de mai multe soluţii pe bancă, a reuşit să-şi impună punctul de vedere şi să câştige, la final, cu 75-52. La formaţia noastră, s-a simţit din nou absenţa celei de-a doua marcatoare, Ştefania Ionescu, în continuare accidentată, aşa explicându-se şi numărul mic de puncte înscrise de echipă.
Loredana Munteanu şi Corina Savu le-au folosit în partida de duminică pe: L. Stănică (22 puncte, 2×3), I. Ilaş (12), A. Dumitru (8, 1×3), T. Lambă (6), M. Militaru (2), C. Tănasă (2), B. Badea, Cl. Ştefan şi E. Andrei.
Cu un bilanţ de 4 victorii şi 12 înfrângeri, fetele ocupă poziţia a 5-a a clasamentului Grupei II – A şi nu mai are şanse la locul al 3-lea, ultimul care duce la turneul final. Următorul meci îl vor disputa, pe 4 aprilie, la prima clasată, ACS Napoca Baschet Cluj.