Echipa de baschet masculin a clubului nostru a pierdut, în această seară, dramatic, după două reprize de prelungiri, partida contând pentru etapa a 4-a a Fazei semifinale a campionatului Ligii I, cu CS Cuza Sport Brăila. Oaspeţii sau impus în Sala „Olimpia” cu 106-105, după ce au fost necesare două reprize suplimentare de câte cinci minute, iar CSM Ploieşti a încheiat jocul cu Adi Tudor (accidentat), Burlacu, Santana şi Dogaru (eliminaţi pentru câte 5 faulturi personale) pe bancă. A fost un meci în care Cătălin Burlacu a încercat să-şi ducă echipa spre victorie, ieşind de pe teren doar preţ de câteva minute, în sfertul al doilea, şi reuşind, în cele circa 45 de minute jucate, să înscrie nu mai puţin de 50 de puncte. Cifre impresionante, dar insuficiente, avea să se dovedească la final, un meci de 50 de minute, în care fiecare echipă s-a ales cu câte patru eliminări, fiind decis, de cele mai multe ori, de „lungimea” băncii de rezerve. Capitol la care oaspeţii au stat mai bine, dovadă că ei au avut 9 dintre cei 11 oameni folosiţi cu minim 5 puncte înscrise, iar, la noi, doar cinci dintre cei care au jucat au trecut de această „barieră”.
Altfel, meciul a fost unul normal, dacă se poate spune aşa, până aproape de final. Brăila a condus după primul sfert, dar „bătrânii” CSM-ului – Burlacu, Santana, Tudor, Melnic şi Dogaru – au întors situaţia în favoarea lor până la pauză, ei reuşind 43 dintre cele 45 de puncte înscrise de noi în acest interval. „Căpitanul” avea deja mai mult de jumătate din total, 23, şi era clar că va face tot posibilul pentru a câştiga, în ciuda faptului că Brăila apelase deja la o rotaţie superioară şi era de aşteptat să revină pe final datorită prospeţimii jucătorilor.
Sfertul al treilea putea, totuşi, să aducă desprinderea decisivă în condiţiile în care, spre finalul acestuia, CSM-ul se dusese la 14 puncte, 67-53, în special datorită apariţiei pe tabelă a lui Eugeniu Melnic, care a venit cu 8 puncte în cele zece minute, la fel ca şi Burlacu. Oaspeţii au avut însă două minute de final foarte bune şi, după 7 puncte consecutive, au început ultima secvenţă a meciului de la 60-67.
Melnic şi Burlacu au făcut 71-62 în debutul ultimului sfert, dar brăilenii au propus, apoi, o „zonă” în care băieţii noştri s-au blocat, Arteni ratând trei aruncări consecutive de la distanţă, context în care scorul s-a strâns: 71-67. Burlacu a cerut time-out, lucrurile păreau să se fi reglat, tabela indicând 78-71 cu aproape 4 minute rămase din meci, dar, din nou, câteva mingi irosite în atac au readus Brăila în meci: 78-78, când ceasul arăta 2:43. Arteni şi Dogaru au ieşit cu 5 faulturi, la fel şi oaspeţii Keyes şi Căpuşan, iar CSM-ul părea să fi scăpat din nou în învingătoare, conducând cu 85-81 cu 24 de secunde rămase de joc. Vizitatorii au înscris, însă, două „libere”, noi am ratat atacul, iar Damian, pe pătrundere, a fixat tabela la 85-85, la finalul celor 40 de minute de joc.
Repriza de prelungiri ce a urmat a însemnat Burlacu (5 puncte) + Melnic (2) vs Brăila şi s-a încheiat, şi ea, tot egal, după un final dramatic. Unul dintre cei doi americani ai oaspeţilor, Jackson, a irosit două „libere” cu 10 secunde rămase din meci şi 94-94 pe tabelă, iar, la celălalt panou, pe o pătrundere, Santana a ratat de puţin coşul ce putea decide învingătoarea.
Încă cinci minute de joc, dar cu probleme tot mai mari pentru noi, în contextul în care Santana a ieşit după doar 18 secunde, cu 5 faulturi, iar Burlacu a mai rezistat încă puţin mai mult de un minut, fiind şi el eliminat după un fault la Jackson. Era 99-99, iar CSM-ul a rămas într-o formulă experimentală, cu C. Dumitru conducător de joc, Melnic şi Carabulea – extreme, şi tinerii Crăciun şi Topologeanu, în „căciulă”. Melnic a înscris trei puncte dintr-o liberă şi un stop-şut, 102-100, dar oaspeţii au avut mereu replică şi au stat aproape. Carabulea a făcut 104-102, Crăciun a avut două „libere” cu 35 de secunde rămase din meci dar a marcat doar una, făcând 105-102, iar finalul le-a aparţinut brăilenilor: Damian a transformat două aruncări de la linia de fault, noi am ratat atacul, iar Avramescu a făcut 105-106, lăsându-ne, totuşi, 16 secunde pentru un ultim atac decisiv. Mingea a ajuns la Melnic, care a tras dintr-o poziţie dificilă şi a ratat, aşa că brăilenii au fost cei care s-au bucurat la capătul unui meci care putea merge în oricare direcţie.
În etapa a 5-a, băieţii vor juca, duminică, de la ora 19.00, în Arena de Baschet din Capitală, cu Ştiinţa Bucureşti.
CSM Ploieşti – CS Cuza Sport Brăila 105-106 (19-21, 26-19, 22-20, 18-25; 9-9, 11-12)
Sala: „Olimpia”. Spectatori: 700.
CSM Ploieşti: Ad. Tudor (4 puncte), Arteni, Melnic (22), Santana (8, 2×3), Burlacu (50, 4×3). Au mai jucat: Dogaru (9 puncte, 1×3), Bărbuceanu (2), Carabulea (4), Crăciun (1), Topologeanu, C. Dumitru (5). Antrenori: Cătălin Burlacu, Ionuţ Ivan.
CS Cuza Sport: Jackson (19 puncte), Avramescu (8), Damian (10), Căpuşan (8), Keyes (14). Au mai evoluat: Andrieş (17), Voiculeţ (5), Movileanu (17), Sava (6), Bălan (2), Urda. Antrenor: Cătălin Ştefănescu.
Arbitri: Şerban Raşoga (Ploieşti), Alexandru Ivan (Târgovişte) şi Costin Bogdănescu (Bucureşti).
Comisar FRB: Luca Badea (Bucureşti).