La prima apariţie din 2018 în faţa propriilor suporteri, baschetbaliştii de la CSM Ploieşti n-au avut emoţii în a se impune în faţa oaspeţilor de la CSM Mediaş, de care au trecut în această seară cu scorul de 94-66 (25-20, 18-18, 30-13, 21-15). Pentru Cătălin Burlacu şi băieţii lui, vizita uneia dintre formaţiile fără pretenţii în faza semifinală a campionatului Ligii I, care mizează mult pe generaţia „U18”, a fost un bun prilej de refacere a moralului după eşecul de la Constanţa, de a rula tot lotul, dar şi de a-i integra pe cei doi jucători sosiţi în această iarnă, Melnic şi Arteni.
Oaspeţii au ţinut ritmul băieţilor noştri doar până la pauză, în special graţie preciziei arătate la aruncările de „3 puncte”, capitol la care ploieştenii au fost la polul opus, reuşind să pună pe tabelă doar trei şuturi de la distanţă, prin Santana, Burlacu şi Vrabie. A mers, în schimb, bine atât jocul cu pivoţii, cât şi pătrunderile individuale, Santana (11 puncte), Burlacu (14) şi Melnic (10) reuşind să tragă echipa după ei pentru un avans de cinci puncte la pauză: 43-38.
Sfertul al treilea avea să fie, însă, cel al desprinderii decisive, pofta de joc arătat de Melnic, care şi-a trecut alte 12 puncte în cont, alături de care tinerii Crăciun şi Topologeanu au contribuit cu puncte uşoare, de sub panou, venite pe assist-urile lui Adi Tudor, provocând un parţial de 30-13 care a lămurit lucrurile şi le-a oferit tinerilor de pe banca echipei noastre şansa de a juca mai mult în ultimele zece minute. Vrabie, Arteni, Dragomir, Crăciun, Topologeanu a fost formula de start a CSM-ului în sfertul decisiv, pe parcurs intrând şi Carabulea şi C. Dumitru, iar evoluţia băieţilor a fost promiţătoare, toţi reuşind să puncteze, spre satisfacţia spectatorilor care au aplaudat frenetic toate reuşitele ploieştenilor.
Pentru CSM Ploieşti urmează un examen dificil în deplasare, luni, 5 februarie, la ora 14.00, fiind programată, în Sala „Agronomie”, din Bucureşti, partida cu CSO Voluntari.
CSM Ploieşti – CSM Mediaş 94-66 (25-20, 18-18, 30-13, 21-15)
Sala: „Olimpia”. Spectatori: 300.
CSM Ploieşti: Ad. Tudor (4 puncte, 1×3), Dogaru (6), Arteni (5), Santana (14, 2×3), Topologeanu (14, 2×3). Au mai jucat: Melnic (22, 1×3), Burlacu (14, 1×3), Vrabie (3, 1×3), Crăciun (4), C. Dumitru (3, 1×3), Dragomir (4), Carabulea (1). Antrenori: Cătălin Burlacu şi Ionuţ Ivan.
CSM Mediaş: Colceriu (7 puncte), Tincu (22), Vrîncian (6), Idu (3), S. Pop (18). Au mai evoluat: Szekely (8), Roman (2), Barbu, R. Popa, Tuzer, Adam. Antrenori: Mihai Popa şi Dan Popa.
Arbitri: Andrei Răileanu (Focşani), Mihai Săndulache şi Matei Bănică (ambii din Bucureşti).
Comisar FRB: Bogdan Bădilă (Bucureşti).