Aflaţi în stagiu de pregătire la Inzell (Germania), sportivii secţiei de patinaj viteză au încheiat cantonamentul cu o participare la Cupa României – Ediţia 2018 pe gheaţă, prilej cu care au realizat o serie de clasări bune, dar şi câteva recorduri personale pe anumite distanţe.
La competiţia de la Inzell, rezervată copiilor, juniorilor şi seniorilor şi organizată în intervalul 17-19 decembrie, au participat cei mai buni 50 de sportivi din România, de la opt cluburi, în prezenţa a 12 arbitri oficiali.
Iată care au fost rezultatele sportivilor pregătiţi de Marius Băcilă:
Categoria senioare
– Andreea Fierar – locul al III-lea;
Categoria Juniori II – băieţi
– Răzvan Militaru – Locul I;
* Vlad Duţu a fost descalificat;
Categoria Juniori II – fete
– Andreea Năstăsache – locul al II-lea;
– Nicole Constantinescu – locul al IV-lea;
Categoria Juniori III – băieţi
– Adrian Fierar – locul I;
Categoria Copii I – băieţi
– Eduard Niţu – locul I;
– Rareş Moldanschi – locul al III-lea;
Categoria Copii III – fete
– Ariana Marin – locul I.
În urma rezultatelor obţinute de sportivi, CSM Ploieşti s-a clasat pe locul al II-lea în ierarhia cluburilor. Mai trebuie spus că toţi sportivii au realizat recorduri personale, iar Răzvan Militaru, Andreea Năstăsache şi Nicole Constantinescu au îndeplinit baremele de participare la Cupa Mondială de juniori.
Patinatorii au dublă legitimare CSM Ploieşti – CSM Sibiu.