Hipodromul Ploieşti a găzduit, astăzi, o nouă reuniune oficială de trap, în cadrul căreia au avut loc cinci curse, cu „main event” Premiul de Toamnă, întrecere cu nu mai puţin de zece cai la start.
Cursa zilei a fost extrem de interesantă şi a avut în prim-plan trei armăsari – Bădie VF, Beatrice VF şi Famous Foto – primul dintre cei trei reuşind să se impună după un final strâns, în care a recuperat un mic handicap pe ultimii 200 de metri. Festivitatea de premiere a fost oficiată de către senatorii Laura Moagher şi Radu Oprea, precum şi de către consilierul local Sanda Drăgulea. Câştigătorul a primit o cupă şi o diplomă, la care se adaugă premiul de 1440 lei. Armăsarul Bădie VF a reuşit, astfel, să recidiveze, după ce, în urmă cu trei reuniuni, s-a impus şi în „Premiul Agriculturii”.
În celelalte curse de astăzi, s-au impus armăsarul Velmir (Premiul Nedelcu), iapa Histoire D’Inverne (Premiul Orologiu), armăsarul Power Nobel (Premiul Ortoza) şi iapa Stone Capes Judi (Premiul Olimp).
La reuniunea de astăzi au asistat circa 300 de spectatori.
Următoarea reuniune oficială de trap va avea loc peste două săptămâni, duminică, 10 decembrie, şi va propune două curse semiclasice de interes: Premiul Hambletonian (rezervat celor mai buni cai de 2 şi 3 ani) şi, mai atractiv, Criteriul de Fond, care reprezintă proba de rezistenţă a întrecerilor de pe Hipodrom, rezervată cailor în cârstă de 4 ani şi mai mari şi programată să se desfăşoare pe o distanţă de 3800 de metri.
Rezultatele oficiale ale reuniunii au fost următoarele:
Proces verbal al comisiei de arbitraj:
Galerie foto: