CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, de trei ori bronz la Finala Campionatului Naţional de Judo Ne Waza!

CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, de trei ori bronz la Finala Campionatului Naţional de Judo Ne Waza!

Sala de Sport a Liceului cu Program Sportiv din Cluj-Napoca a găzduit, în perioada 26-28 octombrie, Finalele Campionatelor Naţionale de Judo Ne Waza (lupta la sol) la nivelul juniorilor 1 – „U21” şi ale Campionatelor Naţionale de Judo pe Echipe tot la nivel de juniori 1 – „U21”.

CSM-CFR-CSŞ Ploieşti a avut înscrise echipe atât la feminin, cât şi la masculin, ambele clasându-se pe poziţia a V-a a ierarhiei, fetele nereuşind să îşi apere medaliile de bronz cucerite în urmă cu un an.

La feminin au fost prezente şase echipe din ţară, iar CSM-CFR-CSŞ Ploieşti a pierdut cu acelaşi scor, 1-4, atât meciul cu „U”-CSM Cluj-Napoca, câştigătoarea competiţiei, cât şi cu echipa A a SCM Deva, câştigătoarea medaliilor de argint. Pe ultima treaptă a podiumului s-a clasat echipa CSM Piteşti.

La masculin au participat şapte echipe, formaţia noastră fiind repartizată în prima grupă. A câştigat cu 4-1 în faţa LPS CSŞ Bihorul-Liberty Oradea, dar a pierdut, apoi, cu un identic 3-2, disputele cu campioana acestui an, CSM 2007-LPS-CSŞ Focşani, şi vicecampioana CSM-FC Argeş Piteşti. Locul al treilea a fost ocupat de gazdele de la „U”-CSM Cluj-Napoca.

 

La Campionatul Naţional de Judo Ne Waza au participat 85 de sportivi de la peste 35 de cluburi din ţară, sportivi de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti reuşind să obţină trei medalii de bronz, un loc V şi cinci locuri VII, după cum urmează:

– locurile III au fost ocupate de Cătălina Şchiopu (-52 kg), Diana Marcu (+70 kg) şi Andrei Pîrloga (-81 kg);

– locul V i-a revenit Codruţei Lungu (-52 kg);

– locurile VII au fost ocupate de Denisa Cristea (-52 kg), Andreea Petruţa (-63 kg), Antonio Minigote (-66 kg), Andrei Baicu (+81 kg) şi Claudiu Dinu (+81 kg).

Judoka de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.