În perioada 1-3 septembrie, Sala Sporturilor Olimpia a găzduit Campionatul Naţional de Gimnastică Individual Open și Campionatul Național de Gimnastică al Reprezentativelor de Club, masculin și feminin, Primăria Ploieşti şi Clubul Sportiv Municipal Ploieşti fiind principalii parteneri ai Federaţiei Române de Gimnastică la acest eveniment.
A fost ediţia cu numărul 70 a acestor întreceri, care au revenit la Ploieşti după o pauză de 9 ani, ultimele competiţii de acest gen găzduite de „Olimpia” desfăşurându-se în anii 2007 şi 2008. Primăria Ploieşti, prin Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, a pus la dispoziţia Federaţiei Române de Gimnastică Sala „Olimpia” şi a fost alături de forul condus de fosta mare gimnastă Andreea Răducan în promovarea evenimentului.
Cele trei zile de concurs (vineri – competiţia masculină; sâmbătă – concursul feminin; duminică – finalele pe aparate, la feminin şi masculin) i-au atras ca un magnet pe iubitorii gimnasticii din Ploieşti, care nu au ratat prilejul de a-i vedea evoluând pe cei mai importanţi gimnaşti români ai momentului – Marian Drăgulescu, Larisa Iordache sau Cătălina Ponor. În competiţia feminină au luat startul 28 de gimnaste, iar în cea masculină s-au înscris 37 de sportivi.
Competiţia s-a bucurat de atenţia autorităţilor locale ploieştene, Primarul Adrian Dobre şi consilierul acestuia pe probleme de sport, Silviu Crângaşu, fiind prezenţi la întreceri atât pentru a urmări evoluţia gimnaştilor, cât şi pentru a onora invitaţia de a participa la festivitatea de premiere.
Galerie foto:
Leave a Reply