n perioada 18-20 august 2017, Sala Sporturilor „Victoria”, din Arad, a găzduit Cupa Europeană de judo pentru juniori – „U21”, competiţie la care au participat 248 de sportivi din 33 de ţări din Europa, Asia, Africa, Oceania şi America.
Din partea CSM-CFR-CSŞ Ploieşti au fost prezenţi opt sportivi, bilanţul fiind de două medalii de bronz, un loc V, trei locuri VII şi un loc IX. Pe podiumul de premiere au urcat Cătălina Şchiopu, la categoria 52 kg, şi Răzvan Ciolan, la „81 kg”.
Cătălina a fost învinsă în primul tur de către Roberta Ioviţă (ocupanta celuilalt loc III), în recalificări a trecut de Veronika Albekova (Rusia), după care a câştigat în faţa colegei de echipă, ploieşteanca Codruţa Lungu. Apoi, în lupta pentru bronz, a trecut de Camelia Ioniţă. Câştigătoarea categoriei a fost Cleonia Raciu, iar pe poziţia secundă a venit Shir Kellner, din Israel.
Răzvan Ciolan a avut un parcurs similar: a cedat în primul tur la Danil Neyaolov (Canada), în recalificări i-a învins pe Abubakar Gaitukaev (Rusia), Mihailo Ciric (Serbia) şi Ben Moshe Aviv (Israel), pentru ca, în lupta pentru podium, să treacă şi de Ari Vinkler (Israel). Câştigător a fost ucraineanul Sergii Krivchach, medalia de argint i-a revenit ungurului Roland Goz, iar cea de-a doua medalie de bronz a fost cucerită de Dilan Rechister (Israel).
Celelalte rezultate ale sportivilor noştri au fost:
– locul V – Alexandru Comăniţă (55 kg);
– locul VII – Diana Marcu (70 kg), Codruţa Lungu (52 kg) şi Antonio Minigote (55 kg);
– locul IX – Marian Tănase (66 kg).
Sportivii ploieşteni participă, începând de astăzi, până miercuri, alături de alţi peste 100 de judoka, la un stagiu internaţional de pregătire.
Judoka de la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti sunt pregătiţi de Gheorghe Savu (coordonator), Mihai Trandafirescu şi Doru Munteanu.
Galerie foto:
Leave a Reply