Atleţii de la CSM Ploieşti au participat, în weekend, la Etapa I a Campionatului Naţional de Atletism pentru Seniori, Tineret şi Juniori I, ce a avut loc pe stadionul din Piteşti. Aşa cum era de aşteptat, Daniel Rezmiveş a reuşit două curse foarte bune, atât la 100 metri, cât şi la 200 metri izbutind recorduri personale graţie cărora a îndeplinit baremul de participare la Campionatul European de Tineret. Aur a luat şi Cristian Radu, atât la seniori, cât şi la tineret, în proba lui favorită, cea de 400 metri plat. O altă evoluţie bună a fost cea a lui Alexandru Geamănu, un junior II care a fugit foarte bine în proba de 200 metri, reuşind să ocupe locul al IV-lea la categoria juniori I.
Iată care au fost performanţele sportivilor pregătiţi de Augustin Iancu şi Robert Munteanu:
100 metri plat
Daniel Rezmiveş (CSM Ploieşti – CS Petrolul Ploieşti) – locul I la Seniori şi Tineret, cu timpul de 10.46 secunde;
Bogdan Oprina (CSŞ Ploieşti – CSM Ploieşti) – locul V la Juniori I, cu timpul de 11.42 secunde;
Cristina Pricopie (CSŞ Ploieşti – CSM Ploieşti) – locul V la Juniori I;
200 metri plat
Daniel Rezmiveş – locul II la Seniori, locul I la Tineret, cu timpul 21.38 secunde;
Cristian Radu – locul IV la Seniori, locul III la Tineret, cu timpul 21.89 secunde;
Bogdan Oprina – locul VII la Seniori, locul V la Tineret, locul II la Juniori I, cu timpul 22.29 secunde;
Costin Homiuc – locul VIII la Seniori, locul VI la Tineret, cu timpul 22.49 secunde;
Alexandru Geamănu – locul IV la Juniori I, cu timpul 22.67 secunde;
400 metri plat
Cristian Radu (CSM Ploieşti – CS Petrolul Ploieşti) – locul I la Seniori şi Tineret, cu timpul 47.61 secunde;
Alexandru Burcea (CSM Ploieşti – CS Petrolul Ploieşti) – locul III la Seniori şi Tineret, cu timpul 48.46 secunde.
Leave a Reply