Atleţii de la CSM Ploieşti au participat, sâmbătă şi duminică, la Bucureşti (Complexul Sportiv „Lia Manoliu”), la cea de-a III-a etapă a Campionatului Naţional de Seniori, Tineret şi Juniori I, ultima dinaintea Campionatului Naţional de Seniori şi Tineret „Cupa de cristal”, ce va avea loc la finalul acestei săptămâni.
Sportivii antrenaţi de Augustin Iancu şi Robert Munteanu au avut evoluţii bune, reuşind o serie de performanţe notabile, după cum urmează:
– Miruna Paraschiv – 60 m plat – locul 6 la seniori, locul 1 la juniori 1 şi 4 tineret, cu timpul 7.98 secunde;
– Costin Homiuc (foto) – 60 m plat – locul 7 seniori, locul 4 la tineret, cu timpul 6.98 secunde;
– Daniel Rezmiveş – 60 m plat – locul 5 la seniori, locul 3 la tineret, cu timpul 6.96 secunde (a concurat, deşi a venit după o entorsă care l-a împiedicat să se antreneze la capacitate maximă în ultimele două săptămâni);
– Alexandru Burcea – 400 metri – locul 5 la seniori, locul 3 la tineret, cu timpul 50.08 secunde;
– Marius Licuţ – 400 metri – locul 9 la seniori, locul 6 la tineret, cu timpul 51.19 secunde;
– ştafeta 4×2 ture băieţi, componenţa Andrei Oprea, Alexandru Burcea, Marius Licuţ, Daniel Rezmiveş, locul 1 la seniori şi tineret, cu timpul 3.16.45 minute.
La etapa din acest weekend, au participat 233 de atleţi.
Leave a Reply