În această dimineaţă, la Hipodromul Ploieşti a avut loc o întâlnire pe care viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu, şi şeful Complexului Hipodrom, Claudiu Coman, au avut-o cu proprietarii de cai, cu scopul identificării problemelor principale şi a conturării unor soluţii pentru demararea activităţii pe hipodrom.
La capătul unei discuţii ce a durat mai bine de o oră, principala decizie a fost aceea de a se constitui o comisie de lucru care se va întruni regulat în următoarea perioadă pentru a rezolva, pas cu pas, problemele existente la hipodrom. Din această comisie vor face parte directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu, reprezentanţii Complexului Hipodrom, Claudiu Coman şi Cătălin State, reprezentanţii proprietarilor de cai, Marian Manea şi Tiberiu Nan, un reprezentant al Agenţiei Naţionale pentru Zootehnie, unul al Regiei Naţionale a Pădurilor, unul din partea Serviciului Achiziţii Publice al Primăriei Ploieşti şi câte unul din partea serviciilor economic şi juridic ale CSM Ploieşti.
Prima şedinţă de lucru a comisiei a fost stabilită pentru joi, 19 ianuarie.
Leave a Reply