În această dimineaţă, la Sala Sporturilor Olimpia, Direcţia Judeţeană pentru Sport şi Tineret Prahova i-a premiat pe sportivii prahoveni care s-au evidenţiat în anul 2016, printre laureaţi numărându-se şi atleţii de la CSM Ploieşti.
Astfel, la discipline sportive olimpice, maratonistul Marius Ionescu a fost unul dintre remarcaţi graţie performanţelor deosebite din ultimul an: locul 37 la Jocurile Olimpice de la Rio, locul al II-lea la Grand Prix-ul de la Dusseldorf, locul I la alergarea pe şosea de 10 km din Olanda şi locul al V-lea la semimaratonul de la Birmingham. Sportivul este pregătit la club de Robert Munteanu, în colaborare cu antrenorul care l-a descoperit la Craiova, Cătălin Geapana.
În cadrul evenimentului de astăzi, s-a făcut o menţiune şi pentru ştafeta de 4×200 metri care a reuşit, în weekend-ul care tocmai a trecut, să doboare recordul naţional la juniori, tineret şi seniori vechi de 42 de ani. Costin Homiuc, Andrei Oprea şi Bogdan Oprina (Daniel Rezmiveş nu a putut fi prezent) au fost premiaţi de către directorul DJST Prahova, cu sprijinul coordonatorului sportiv al CSM Ploieşti, Cristian Nica, pentru performanţa extraordinară de la finalul săptămânii trecute.
Leave a Reply