Sportivii din cadrul secţiei de patinaj viteză a CSM Ploieşti au participat, în perioada 8-18 decembrie, la un stagiu de pregătire la Inzell (Germania), încheiat cu participarea la ediţia 2017 a Cupei României de patinaj viteză pe gheaţă.
La startul competiţiei au fost opt echipe din ţară, iar sportivii pregătiţi de Marius Băcilă au reuşit câteva performanţe notabile, mai ales în condiţiile în care au avut parte de o pregătire pe gheaţă de doar o săptămână. Astfel, poziţiile ocupate în clasamentul general la Cupa României au fost următoarele:
– Andreea Fierar – locul al IV-lea (junioare A);
– Vlad Duţu – locul al II-lea (juniori B);
– Nicole Constantinescu – locul al III-lea (junioare B);
– Andreea Năstăsache – locul al II-lea (junioare C);
– Gabriel Stoica – locul I (juniori C);
– Adrian Fierar – locul I (juniori D);
– Rareş Moldanschi – locul al III-lea (juniori D);
– Elena Stoica – locul al IV-lea (junioare E).
Datorită acestor performanţe, CSM Ploieşti s-a clasat pe poziţia secundă în clasamentul general pe echipe.
Galerie foto:
Leave a Reply