Bilanţ bun, în weekend, pentru echipele de volei

Bilanţ bun, în weekend, pentru echipele de volei

Echipele de volei al CSM Ploieşti au disputat, la sfârşitul săptămânii trecute, meciurile celui de-al doilea turneu din cadrul Campionatului Naţional rezervat „speranţelor”. Băieţii (ani de naştere 2002-2003) au mers la Rm. Sărat, bifând două succese şi o înfrângere, în timp ce fetele (ani de naştere 2003-2004-2005) s-au deplasat la Rm. Vâlcea, de unde s-au întors cu o victorie şi un eşec.

La masculin, CSM Ploieşti (antrenor Adrian Moroianu) a început turneul de la Rm. Sărat cu o victorie clară obţinută, sâmbătă dimineaţă, în faţa echipei CSŞ  Dinicu Golescu Câmpulung Muscel, scor 3:0 (25:22, 25:13, 25:11). Apoi, tot sâmbătă, voleibaliştii ploieşteni au pierdut confruntarea cu CSM Bucureşti, scor 0:3 (13:25, 18:25, 10:25), pentru ca, duminică, să treacă fără emoţii de organizatoarea turneului, CSŞ Rm. Sărat, după un joc încheiat în minimum de seturi: 3-0 (25:7, 25:20, 25:23).

Iată şi lotul formaţiei ploieştene: Saşa Ulian, Radu Tănăsescu, David Şchiopu, Arthur Ene, Andrei Neacşu, Vicenţiu Marin, Horaţiu Tudor, Antonio Neagu, Ene Tudor, Antoniu Giuvelea, Andrei Voicu, Cezar Dinu, Antonio Neagu şi Bogdan Nicolae.

Făcând parte din Seria „D” a Campionatului Naţional, CSM Ploieşti a acumulat, după disputarea a două turnee, patru victorii, aflându-se, momentan, pe prima poziţie a clasamentului. Următorul turneu se va desfăşura la Câmpulung Muscel, în perioada 17-18 decembrie, acolo unde CSM Ploieşti le va întâlni pe CSŞ Dinicu Golescu Câmpulung Muscel, CSM Bucureşti şi CSŞ Buzău. Conform regulamentului, pentru faza semifinală se califică echipele clasate pe primele 2 locuri în cele şapte serii, precum şi cele mai bune două echipe de pe locul 3.

 

În competiţia fetelor, CSM Ploieşti (antrenor Robert Tvardochlib), aflată în Seria „F” a Campionatului Naţional, alături de CNMB Rm. Vâlcea şi de CSŞ Târgovişte, a avut de disputat două partide în turneul organizat la Rm. Vâlcea. Ploieştencele au reuşit să se impună în confruntarea cu echipa gazdă, scor 3:1 (16:25, 25:16, 25:13, 25:18), pierzând, în schimb, duelul cu CSŞ Târgovişte, cu scorul de 3:0 (14:25, 12:25, 13:25).

Lotul formaţiei ploieştene a fost alcătuit din Evelyne Drăghici, Mara Vlaicu, Daria Moagher, Alexandra Ene, Miruna Nicolescu, Cătălina Cheptene, Teodora Iancu, Alexia Ivan, Sara Tănase şi Andreea Florea.

CSM Ploieşti ocupă locul doi în clasament şi va organiza, pe 17 decembrie, cel de-al treilea turneu al acestei serii. Conform regulamentului, pentru faza semifinală se califică echipele clasate pe locul 1 în cele 13 serii si cele mai bune 11 echipe clasate pe locul 2.

voleirmsarat1

Leave a Reply

Your email address will not be published.