Echipele de handbal juniori se pregătesc de turneele zonale!

Echipele de handbal juniori se pregătesc de turneele zonale!

Echipele de handbal juniori ale CSM Ploieşti au încheiat prima dintre cele trei părţi ale sezonului regulat şi se pregătesc de turneele de sală ce se vor organiza în lunile noiembrie şi decembrie. Prima fază a acestei ediţii de campionat a fost gândită de Federaţia Română de Handbal în aşa fel încât echipele dintr-o serie să se confrunte de câte trei ori: tur-retur (turul în această toamnă şi returul la primăvară) şi o dată pe teren neutru, în cadrul turneelor de sală ce vor fi organizate în acest final de an.

La nivelul junioarelor 1, echipa clubului nostru, antrenată de Daniel Gheorghe, a încheiat turul pe primul loc al Seriei B, cu patru victorii din patru posibile, ultima fiind reuşită sâmbătă, la CSŞ Tulcea, cu 36-28 (22-14). Primul turneu de la această categorie de vârstă va avea loc în perioada 17-19 noiembrie, nefiind, încă, stabilită gazda, iar cel de-al doilea, pe 2-3 decembrie.

După cele două turnee, startul returului este programat pe 11 februarie 2017.

 

Junioarele 2 ale CSM Ploieşti, pregătite de Robert Comendant, sunt pe locul al 3-lea la finalul turului, într-o serie D dominată de CSM Bucureşti. Fetele vor participa, în perioada 10-13 noiembrie, la un prim turneu de sală organizat la Plopeni împreună cu cei de la Activ, cel de-al doilea fiind programat în intervalul 16-18 decembrie.

Prima etapă a returului va avea loc pe 12 februarie 2017.

 

Junioarele 3, sub comanda aceluiaşi Robert Comendant, au încheiat turul pe primul loc în Seria H, cu patru victorii în patru meciuri şi vor avea cele două turnee în perioadele 25-27 noiembrie şi 9-10 decembrie.

Primul meci din retur va fi pe 18 februarie 2017.

 

Echipa de juniori 3 a CSM Ploieşti, pregătită de Gheorghe Puia şi Ramona Ştefan, este, la rându-i, lideră a Seriei C, având 6 victorii în tot atâtea partide disputate. Băieţii au programat primul turneu zonal în perioada 10-13 noiembrie, la Moreni, iar pe cel de-al doilea, în intervalul 9-11 decembrie.

Prima etapă a returului este programată pe 22 ianuarie, atunci când CSM Ploieşti stă, aşa că meciul de debut din 2017 va fi pe 29 ianuarie, la CSŞ Călăraşi.

Leave a Reply

Your email address will not be published.