CSM Ploieşti a închis, în această seară, etapa a 6-a a Ligii Naţionale de handbal feminin, cu prilejul partidei disputate, de la ora 18.00, pe terenul celor de la CSM Cetate Devatrans. Gazdele s-au impus previzibil, cu 41-20 (20-10), la capătul unei confruntări în care diferenţa de ordin fizic dintre senioare şi junioare s-a făcut din nou simţită.
După un debut ceva mai strâns – 2-1 şi 4-2 – Cetate Deva s-a desprins treptat la 7-3, 14-7, 18-9 şi, la pauză, la 20-10. Ritmul s-a menţinut şi la reluare, când tabela a indicat 28-13, 33-15, 37-17 şi, după un final cu goluri în ambele porţi, 41-20.
Pentru CSM Ploieşti, au jucat: A. Dumitru, Cr. Mititelu – Mihart (7 goluri), Al. Ganea (4), B. Marin (3), B. Ionescu (2), State (2), A. Şerban (1), Fulgeanu (1), E. Adin, N. Nurciu, Mocanu, Gros, M. Năstase.
În etapa a 7-a, CSM Ploieşti urmează să joace cu HCM Râmnicu Vâlcea, cluburile convenind să solicite Federaţiei Române de Handbal ca meciul să fie amânat pentru data de 30 octombrie, întrucât, în weekend-ul următor, fetele noastre vor fi în Slovacia, pentru „dubla” din turul secund al Cupei EHF, cu Iuventa Michalovce.
Leave a Reply