Clubul Sportiv Municipal Ploieşti a înştiinţat, în această dimineaţă, Federaţia Europeană de Handbal că retrage echipa feminină de senioare din Cupa EHF.
CSM Ploieşti se calificase în turul al II-lea al competiţiei după ce a trecut cu o dublă victorie, 26-24 şi 31-20, de formaţia HC Neistin, din Insulele Feroe.
„Din păcate, din cauza situaţiei financiare de la club, am fost obligaţi să luăm această decizie. Numai eu ştiu ce a fost după al doilea meci cu echipa din Feroe, când, deşi au câştigat şi se calificaseră, fetele noastre plângeau, ştiind ce va urma. Nu am putut să le privesc în ochi nici pe ele, nici pe Neven Hrupec, pentru că munca lor, realizată chiar şi în condiţiile ştiute, doar şase jucătoare de câmp şi un portar, probabil cu 20% din potenţialul lotului gândit, fusese în van. E păcat că s-a ajuns aici, după ce construisem o echipă cu care sunt sigur că treceam fără probleme şi de turul următor şi de faza grupelor. Ne propusesem să jucăm finala competiţiei, obiectiv care ne aducea şi o sumă de bani, dar iată că am fost nevoiţi să ne oprim aici şi să ne retragem din Europa”, spune directorul CSM Ploieşti, Cezar Stoichiciu.
Echipa noastră ar fi urmat să dispute o dublă manşă cu echipa slovacă Iuventa Michalovce în zilele de 15-16 octombrie (turul, la Ploieşti) şi 22-23 octombrie (returul, în deplasare).
Leave a Reply