CSM Ploieşti anunţă cu regret dispariţia unuia dintre sportivii promiţători ai secţiei de judo, Mihnea Stan, decedat sâmbătă, 16 iulie, în urma unui nefericit accident ce s-a soldat cu electrocutarea sa.
În vârstă de doar 14 ani, pe care îi implinise duminică, 10 iulie, Mihnea era legitimat la CSM-CFR-CSŞ Ploieşti, reprezentând clubul, în acest an, la „Cupa 1 Iunie”, de la Bacău, unde a obţinut locul al 3-lea, şi la Campionatul Naţional „U15”, de la Drobeta Turnu-Severin, unde s-a clasat al 7-lea. Sportivul a început să practice judo la Boldeşti Scăeni, sub îndrumarea antrenorului Nicolae Tolbaşu.
Clubul Sportiv Municipal Ploieşti regretă dispariţia lui Mihnea şi transmite familiei îndoliate sincere condoleanţe.
Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Leave a Reply