Sportivii de la CSM Ploieşti au animat, şi în acest weekend, atmosfera de pe Bulevardul Castanilor, demonstraţiile făcute de copii din cadrul mai multor secţii ale clubului atrăgându-i pe ploieştenii ieşiţi la mişcare la orele prânzului.
Zona dintre statuia lui Radu Stanian si Gara de Sud a fost ocupată, la fel ca în fiecare weekend, de copiii de la minihandbal, fotbal juniori sau baschet juniori, iar sâmbătă au avut loc şi două acţiuni speciale: micuţele componente ale secţiei de gimnastică ritmică „s-au jucat” puţin cu panglicile, mingile, cercurile şi măciucile, iar şahiştii pregătiţi de antrenorul emerit prof. Gheorghe Văsii şi soţia acestuia, Filoftia, au pus stăpânire pe foişorul dintre Rondul 1 şi Rondul 2 şi au făcut o serie de demonstraţii care au impresionat. Au jucat între ei, i-au provocat pe amatorii de pe margine şi i-au uimit învingându-i legaţi la ochi, iar, la tabla de demonstraţii, au organizat meciuri cu ambii jucători legaţi la ochi, sub supravegherea antrenorului. Evoluţiile copiilor au fost admirate, preţ de câteva minute, şi de Viceprimarul cu atribuţii de Primar, Cristian Ganea, care s-a întreţinut cu directorul clubului, Cezar Stoichiciu şi cu antrenorul coordonator al secţiei de box, Titi Tudor. Componenţii secţiei de patinaj viteză s-au antrenat, şi ei, astăzi, pe Bulevard, iar mesele de ping-pong au stat la dispoziţia pasionaţilor de tenis de masă.
Acţiunile de acest gen vor continua şi în weekend-urile viitoare, sportivi din cadrul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti urmând să participe la activităţi similare. Toţi aceştia, precum şi copiii care se implică în aceste activităţi primesc din partea clubului dulciuri şi răcoritoare. Acţiunile se derulează, sâmbăta şi duminica, de fiecare dată de la ora 11.00.
Leave a Reply