Iubitorii handbalului din Ploieşti au parte, mâine, de un cuplaj extrem de interesant propus de clubul nostru, echipele de seniori urmând să dispute două meciuri tari, cu miză, în Sala Sporturilor Olimpia. Fetele joacă primele, începând cu ora 18.00, în optimile de finală ale Cupei României, în compania vicecampioanei HCM Baia Mare, cu dorinţa declarată de a se califica şi a se apropia de turneul final al competiţiei şi a face, apoi, pasul spre cupele europene. Al doilea meci este programat la ora 20.30 şi propune confruntarea băieţilor, elevii lui Dragoş Dobrescu urmând să primească vizita campioanei en-titre a handbalului masculin, Minaur Baia Mare, implicată acum în lupta pentru evitarea retrogradării.
„Cupa”, singura variantă spre Europa!
Elevele lui Neven Hrupec au încheiat campionatul pe poziţia a 6-a a clasamentului, iar în ultimele zile şi-au concentrat atenţia asupra meciului de mâine, cu HCM Baia Mare. Calificarea este cuvântul de ordine în tabăra noastră, chiar dacă întâlnim o formaţie care şi-a încheiat recent participarea în Liga Campionilor şi vine după o victorie obţinută, în ultima etapă, în faţa campioanei CSM Bucureşti. Din cauza problemelor medicale, oaspetele de mâine s-au bazat în ultimele runde doar pe zece jucătoare, dar asta nu le-a împiedicat să obţină rezultate bune, inclusiv succesul din ultima rundă, ce le-a dus la un bilanţ de 24 de victorii şi doar două înfrângeri în campionatul recent încheiat.
„Am încheiat campionatul cu un rezultat foarte bun, clasându-ne pe locul al 6-lea, iar acum avem acest meci cu Baia Mare, o formaţie despre care toţi ştim că are valoare, dovadă că a câştigat cu CSM Bucureşti în ultima etapă. Aşa cum am spus înainte de meciurile cu Cisnădie sau Sebeş că noi avem prima şansă, recunosc că, de data aceasta, Baia Mare este favorită, experienţa europeană şi valoarea lotului fiind două dintre argumente. Totuşi, noi suntem pregătiţi să luptăm pentru calificare, toată lumea să fie convinsă că fetele vor face tot posibilul pentru a câştiga şi să vină să ne susţină. Este posibil să fie ultimul meci disputat în acest sezon în Sala Olimpia şi îmi doresc ca suporterii să fie alături de noi şi să ne ajute pentru a face un rezultat mare”, spune antrenorul Neven Hrupec. Tehnicianul se confruntă cu problemele obişnuite din ultima vreme, neputând conta pe Ivana Bozovic, Oana Ionescu şi Ionela Dinu.
Partida va începe la ora 18.00, va fi arbitrată de Georgian Băducu şi Răzvan Voicu (ambii din Buzău) şi îl va avea ca observator pe Radu Chirvase (Bucureşti).
Ultima şansă pentru evitarea barajului!
De la ora 20.30 vor intra în scenă băieţii, CSM Ploieşti urmând să joace tot în compania reprezentantei oraşului Baia Mare, Minaur de data aceasta, şi tot în faţa unei formaţii cu un lot restrâns numeric, dar format din jucători de valoare. Partida contează pentru etapa a V-a a play-out-ului Ligii Naţionale, ultima a turului în acest mini-campionat, şi e cam ultima şansă a băieţilor noştri de a spera la evitarea barajului. Cele două formaţii sunt despărţite de 8 puncte în acest moment, iar dacă ecartul s-ar reduce la 5, speranţele într-o revenire spectaculoasă în ultimele cinci etape, în care CSM Ploieşti va disputa trei meciuri acasă şi unul chiar la Baia Mare, ar creşte considerabil.
Pentru orice calcule este, însă, nevoie de o victorie mâine, cele trei puncte fiind necesare şi în lupta de la distanţă cu HC Vaslui şi CSM Focşani, pentru evitarea retrogradării directe. „Aşa cum am mai spus, pentru noi, fiecare partidă este ca o finală, şi mă bucur că băieţii au înţeles asta în ultima vreme, dovadă cele două victorii reuşite, urmate de remiza de la Târgu Jiu. Avem un program favorabil, cu patru meciuri acasă în ultimele şase etape, şi trebuie să profităm de acest fapt pentru a ne salva de la retrogradare”, spune coordonatorul secţiei de handbal masculin a clubului, Ion Nicolae.
În continuare, Dragoş Dobrescu nu se poate baza pe serviciile lui Răzvan Farcaş, aflat în perioada de recuperare după operaţia suferită laa glezna dreaptă şi Bogdan Năstase – operat de apendicită, iar utilizarea lui Claudiu Dediu, absent la ultimele două partide din cauza întinderii suferite în meciul de la Galaţi, este incertă la jocul de mâine.
Meciul va debuta la ora 20.30, va fi arbitrat de Gabriel Badiu şi Ioan Barbu (ambii din Cluj) şi îl va avea ca observator pe Iulian Enache (Braşov).
Play-out – Etapa a V-a
CSM Ploieşti – Minaur Baia Mare
HC Vaslui – Danubius Galaţi
CSM Focşani – Energia Târgu Jiu.
Clasament play-out
1. Energia Târgu Jiu – 31 puncte
2. Minaur Baia Mare – 29 puncte
3. CSM Ploieşti – 21 puncte
4. Handbal Club Vaslui – 20 puncte
5. CSM Focşani – 19 puncte
6. Danubius Galaţi – 1 punct
Etapa a VI-a (sâmbătă, 7 mai): CSM Ploieşti – HC Vaslui, Danubius Galaţi – Energia Târgu Jiu, CSM Focşani – Minaur Baia Mare.
Leave a Reply