Atletul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti, Marius Ionescu, a reuşit, în această dimineaţă, să ocupe locul al doilea la Maratonul de la Dusseldorf, cu timpul de 2 ore 12 minute 58 secunde. Sportivul pregătit de Robert Munteanu şi Cătălin Geapana a făcut o cursă foarte bună, fiind, în ultimii 27 de ani, al doilea român după Cătălin Andreica (2:12:30) al cărui timp coboară sub 2:13.00 ore, la capătul celor 42.195 kilometri. Marius era câştigătorul ediţiei de anul trecut a Maratonului de la Dusseldorf, dar, deşi a reuşit să-şi îmbunătăţească timpul de atunci (2:13:19 ore) cu 21 de secunde, reuşind un nou „personal best”, nu a putut să-l învingă pe kenianul Japhet Kosgei, care a terminat cursa de astăzi după 2:10:44 ore.
Prezent alături de Marius în Germania, coordonatorul secţiei de atletism a CSM Ploieşti, Augustin Iancu, ne-a povestit: „A fost o cursă dificilă din cauza vremii, de-a lungul celor două ore şi ceva având parte de toate anotimpurile. A plouat, a fost soare, a bătut vântul, iar asta a influenţat performanţa sportivilor. Marius a mers bine, iar în ultimii patru kilometri a recuperat cam un minut faţă de Kosgei, dar nu a putut face mai mult. Este, oricum, un rezultat bun în condiţiile în care concurenţa a fost net superioară ediţiei anterioare, apropierea Jocurilor Olimpice de la Rio făcând ca mulţi sportivi să fie într-o formă bună, unii participând aici chiar pentru a obţine calificarea la Olimpiadă”.
Aceasta a fost ultimul maraton la care Marius Ionescu a participat înaintea Jocurilor Olimpice de la Rio, realizarea celei mai bune performanţe personale fiind motiv de optimism în perspectiva importantului eveniment din luna august.
Leave a Reply