În acest weekend, Sala Sporturilor din Galaţi a găzduit finalele celei de XXV-a ediţii a Campionatului Naţional de Karate Tradiţional pentru copii, prilej cu care cei mai mici sportivi ai secţiei de karate a CSM Ploieşti au reuşit să obţină, în condiţiile unei concurenţe foarte mari, două medalii valoroase. Astfel, Sebastian Alexandru a cucerit medalia de aur la proba Kata individual masculin C1 (12-13 ani), iar Claudia Deaconu a câştigat medalia de bronz la proba Kumite feminin C1 (12-13 ani).
Antrenorul emerit Liviu Apostol ne-a declarat: „A fost un campionat foarte puternic, cred că cel mai puternic din ultimii zece ani, cei aproape 500 de sportivi dovedind un nivel tehnic destul de ridicat, în ciuda vârstei fragede. La toate categoriile de vârstă, la probele individuale, tablourile de concurs de 32 au fost complete, cu copii calificaţi în urma etapelor zonale, 12 de la zona Ţara Românească, 12 de la zona Moldova şi 8 de la zona Ardeal. În aceste condiţii, a fost foarte greu să cucereşti o medalie, indiferent de probă sau de grupa de vârstă. De altfel, cei doi elevi ai mei care au urcat pe podium sunt şi cei mai avansaţi şi experimentaţi din echipa noastră de copii. Aş dori, totuşi, să evidenţiezi şi alţi câţiva sportivi care s-au comportat foarte bine şi au concurat cu o mare dorinţă de victorie, dar, fiind începători şi cu o experienţă competiţională redusă, nu au reuşit să se claseze decât în apropierea podiumului: Nicolae Alexandru şi Dragoş Hriţcu la grupa C1, Alexandru Isacov, Ştefan Sotir şi Ştefan Vasile la grupa C2 sau Flavius Marin şi Iulia Enache, la grupa C3”.
Peste trei săptămâni sportivii de la CSM Ploieşti vor participa, la Iaşi, la finalele Campionatelor Naţionale rezervate seniorilor, tineretului, juniorilor şi cadeţilor, medaliile cucerite acolo asigurând calificarea la Campionatele Europene din toamnă.
Leave a Reply