În weekend-ul care a trecut, alte trei înotătoare de la CSM Ploieşti au reuşit să îndeplinească baremele de calificare pentru Finala Campionatului Naţional de cadeţi, ce va avea loc la mijlocul lunii iulie, la Oradea. Este vorba despre Thea Stănilescu, Ana Boştiog şi Alesia Moghioroiu, care s-au prezentat foarte bine în cadrul fazei regionale de la Izvorani rezervată cadeţilor (12-13 ani), reuşind rezultate promiţătoare, în condiţiile în care timpii obţinuţi au fost, în unele cazuri, cu 7-8 secunde mai buni decât în decembrie 2015. „Mă aşteptam să se prezinte foarte bine, ştiam că au progresat, dar rezultatele lor chiar au fost foarte bune. Şi sper să crească în continuare, pentru că vrem să facem performanţă la CSM Ploieşti”, ne-a declarat antrenorul coordonator al secţiei de înot, Tamara Costache.
În urmă cu două săptămâni, alţi trei înotători de la CSM Ploieşti, Mihnea Catrinescu (10 ani), Sara Niţu (11 ani) şi Sebastian Stancu (11), s-au calificat pentru Finala Campionatului Naţional la nivel de copii, ce va avea loc în perioada 1-3 iulie, la Braşov.
Leave a Reply