La sfârşitul săptămânii trecute, trei înotători ai CSM Ploieşti s-au numărat printre cei 350 de copii care au participat, la Izvorani, la faza zonală de calificare pentru Finala Campionatului Naţional, la nivel de vârstă 10-11 ani. Toţi trei, în speţă Mihnea Catrinescu, (10 ani), Sara Niţu (11 ani) şi Sebastian Stancu (11), au îndeplinit baremele de calificare, astfel că vor participa la Finala Campionatului Naţional, ce va avea loc în perioada 1-3 iulie, la Braşov.
La un trial asemănător se pregătesc să participe şi sportivii de la categoria de vârstă „12-13 ani”, Thea Stănilescu, Ana Boştiog şi Alesia Moghioroiu, în perioada 15-17 aprilie.
Totodată, înotătorii de la CSM Ploieşti urmează să concureze în cea de-a V-a ediţie a „Cupei Tamara Costache”, pe care clubul nostru o va organiza, pe 23 şi 24 aprilie, la Bazinul Vega, din Ploieşti. În acest moment se fac înscrieri în concurs, antrenorul coordonator al secţiei, Tamara Costache, având semnale că, la această ediţie, va fi o participare record, cu sportivi de la multe cluburi din ţară.
Leave a Reply