Şase boxeri de la CSM Ploieşti au participat, în weekend, la Călăraşi, la un trial pentru formarea lotului naţional de juniori ce va merge la Campionatul European de box din luna iunie, iar trei dintre ei au reuşit să convingă din prima. Este vorba despre Florin Mihai (46 kg), George Dumitrescu (50 kg) şi Alexandru Cotigă (75 kg), un al patrulea, Antonio Năstase (70), urmând să fie văzut la un nou meci de verificare cu un boxer de la Steaua, meciul dintre cei doi fiind extrem de echilibrat în sparringul de la Călăraşi. Ceilalţi doi sportivi care au participat, Florin Ioniţă (66 kg) şi Toni Ioniţă (70 kg), rămân în vederile staff-ului „tricolorilor” pentru acţiunile viitoare. Cei trei selecţionaţi vor participa, săptămâna viitoare, la o competiţie ce va avea loc în Bulgaria, la Sofia.
Tot atunci, şapte dintre elevii lui Titi Tudor, Adrian Pîrlogea şi Iulian Ilie vor fi prezenţi, la Bacău, la Cupa României de Tineret, programată în intervalul 17-24 aprilie. Ei sunt Florin Ionescu, Vlăduţ Alexandru, Răzvan Ene, Daniel Popescu, Daniel Petre, Sergiu Georgescu şi Alberto Biro.
Leave a Reply