Handbalistele de la CSM Ploieşti se pregătesc pentru dubla de foc a campionatului, cu CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare, pe care Federaţia Română de Handbal „a reuşit” să o înghesuie într-un interval de doar trei zile. Probabil pentru că echipele mai mici nu contează, nu s-a putut ca meciul în compania campioanei să se joace astăzi, la trei zile de la evoluţia CSM-ului bucureştean în Champions League şi cu trei zile înainte de jocul fetelor noastre de la Baia Mare, aşa că mâine, de la ora 18.00, jucăm în Sala „Olimpia” cu principala favorită la titlu din acest sezon, apoi, marţi dimineaţă, urmează deplasarea de câteva sute de kilometri până la Baia Mare, pentru meciul de miercuri, cu HCM-ul. C-aşa-i în… handbal!
În ceea ce priveşte partida de mâine seară, antrenorul Neven Hrupec declară: „O echipă care are şansa să se califice în Final Four-ul Champions League este, clar, favorită şi cu noi, dar ne-am propus să facem un meci bun, să dăm 100% şi să vedem dacă este suficient. Ne-am pregătit să jucăm bine, să avem atitudine şi să câştigăm, pentru că avem şansa noastră, iar în sport este posibil orice. Nu cred că este un avantaj că am prins CSM-ul între aceste două meciuri cu Rostov, pentru că nu neglijează campionatul intern. Şi spun asta pentru că, dacă lucrurile stăteau aşa, ar fi acceptat ca acest meci să se joace ieri sau astăzi, nu luni, în condiţiile în care marţi dimineaţă noi plecăm spre Baia Mare pentru meciul de miercuri. Ele au oricum timp să pregătească partida din deplasare cu Rostov şi, repet, dacă neglijau Liga Naţională, nu insistau ca meciul cu noi să aibă loc luni, la patru zile de la cel tur cu Rostov. Dar, asta este situaţia, părerea şi programul nostru contează mai puţin, trebuie să jucăm la două zile cu CSM Bucureşti şi HCM Baia Mare”. Tehnicianul se va baza pe acelaşi lot ca şi în meciul de la Slobozia, Oana Ionescu şi Ivana Bozovic fiind în recuperare după operaţiile suferite, iar Ionela Dinu şi Nicoleta Tudor fiind aproape de revenirea pe parchet, fără a forţa, probabil, în confruntarea de mâine seară.
Partida de mâine, din Sala Sporturilor Olimpia, va începe la ora 18.00, va fi arbitrată de Sebastian Mârza şi Cristian Nedelea (ambii din Cluj) şi îl va avea drept observator pe Marius Brumaru (Vrancea).
Leave a Reply