Echipa feminină de baschet „sub 16 ani” din cadrul Clubului Sportiv Municipal Ploieşti a suferit, duminică dimineaţă, a cincea înfrângere din faza semifinală a Campionatului Naţional. Fetele pregătite de Loredana Munteanu au cedat, pe teren propriu, scor 55-65, împotriva formaţiei ACS Champions Bucureşti, rezultat în urmă căruia ocupă în continuare locul 4, cu 15 puncte. Ţinând cont de retragerea din competiţie a grupării CSS Alexandru Ceuşianu Reghin, ale cărei rezultate au fost anulate, CSM Ploieşti „U16” mai are de disputat două partide în „semifinale”, pe teren propriu cu CSS CSM 2 Târgovişte, pe 17 aprilie, şi în deplasare cu CS Universitar Braşov, o săptămână mai târziu.
mai1313 mai 2016
Leave a Reply