În perioada 11-13 martie, la Zagreb (Croaţia), a avut loc Cupa Europeană de judo – cadeţi „U18”, la care au participat 607 sportivi din 31 de ţări. Din partea CSM-CSŞ Ploieşti au fost prezenţi cinci sportivi, care au fost însoţiţi de antrenorul Mihai Trandafirescu şi au reuşit să obţină două medalii de argint, prin Marian Tănase (60 kg) şi Andrei Pîrloga (73 kg).
La categoria de greutate „-60 kg”, la startul căreia s-au aliniat 45 de sportivi, Marian Tănase a trecut de Daniel Shevchenko (Ucraina), Nathan Calone (Franţa), Stiven Gordeev (Israel) şi, în semifinală, de Shamil Suleymanov (Austria), pentru ca, în finală, să fie învins de Bence Pongracz (Ungaria).
La categoria de greutate „-73 kg”, la care au participat 63 de sportivi, Andrei Pîrloga i-a învins pe Ben Tenenbaum (Israel), Lukasz Wala (Polonia), Vadym Nazarenko (Ucraina), Benedek (Ungaria) şi, în semifinală, pe Pavel Svec (Cehia), dar a pierdut în ultimul act în faţa lui Dilan Rechistel (Israel).
La categoria de greutate „-55 kg”, Marius Colţ l-a învins pe Turpal Djoukaev (Finlanda), pierzând apoi în faţa lui Bendeguz Boka (Ungaria).
La categoria de greutate „-44 kg”, Georgiana Tuţică a învins-o pe Eszter Hajdu (Ungaria), dar a pierdut la Ema Bekanic (Bosnia).
În fine, la categoria de greutate „-50 kg”, Paul Onofrei a fost învins de Ahmed Beikahla (Franţa).
Competiţia, care punctează în clasamentul mondial şi este un criteriu de calificare la Campionatul European „U18”, a fost de un nivel extrem de ridicat, context în care comportarea sportivilor noştri poate fi considerată una meritorie. Băieţii participă, până pe 16 martie, la un stagiu de pregătire internaţională, extrem de util în perfecţionarea lor. Ei sunt pregătiţi la club de Gheorghe Savu (coordonator) şi Mihai Trandafirescu.
Leave a Reply