După 64-42 în partida tur, baschetbalistele de la CSM Ploiești au păstrat aceeași rețetă ofensivă și pentru meciul din „Olimpia”, împotriva formației secunde a prim-divizionarei Rapid București. Ioana Ghizilă și colegele sale s-au oprit în atac în dreptul bornei mai sus amintite, dar au fost ceva mai permisive în apărare, într-o partidă controlată, totuși, în majoritatea timpului de echipa gazdă.
Fetele Loredanei Munteanu și-au făcut viața ușoară în primele 30 de minute, când ofensiva, una generoasă de altfel, a generat finalizări din toate zonele terenului, iar defensiva și-a făcut bine treaba, blocând mai toate culoarele. Cvartetul Moldoveanu – Ghizilă – Casale – Savu a furnizat 55 de puncte, dar și aportul unor jucătoare venite de pe bancă – așa cum este cazul Lorenei Stănică, a fost unul cu mult mai consistent în comparație cu ultimele partide. Cu toate că au slăbit ritmul în secvența decisivă, permițându-le, la un moment dat, adversarelor să se apropie la două posesii, ploieștencele nu s-au mai pierdut cu firea și au tratat cu destul calm ultimele minute, care au consfințit a treia victorie a sezonului pentru formația pregătită de Loredana Munteanu.
În ultimele două etape, CSM Ploiești va evolua, pe teren propriu, cu Sepsi 2 Sf. Gheorghe și se va deplasa sub Tâmpa, pentru confruntarea cu Olimpia CSU 2 Brașov.
CSM Ploiești – Rapid 2 București 64-57 (41-28)
CSM Ploiești: Moldoveanu, Ghizilă, Pandrea, Casale, Savu.
Scorul pe sferturi: 21-13, 20-15, 12-11, 11-18
CSM Ploiești: Ghizilă (18 puncte), Casale (12), Moldoveanu (12), Savu (13), Stănică (7), Pandrea (2), Stan, Popescu, Ionescu, Ilaș, Cr. Popa, Corina Popa.
Antrenor: Loredana Munteanu.
Leave a Reply