După ce au început anul cu trei meciuri disputate în deplasare, handbaliştii de la CSM Ploieşti revin, mâine, în Sala Sporturilor Olimpia pentru partida din etapa a XX-a a Ligii Naţionale, cu CSM Focşani. O confruntare extrem de importantă în lupta din zona retrogradării, pentru că punctele adunate acum se vor contabiliza şi în play-out!
„E un meci dificil prin prisma mizei, dar eu cred că avem valoarea necesară pentru a ne impune. Intrăm într-o perioadă cu jocuri ceva mai accesibile şi ne dorim victoria pentru a aduna puncte în perspectiva play-out-ului, dar şi pentru a încheia această perioadă mai nefastă din campionat, în care am reuşit un singur egal. În plus, cred ca avem şi o revanşă de luat după eşecul din tur, iar băieţii se vor mobiliza pentru a arăta că au valoare de Liga Naţională”, spune directorul tehnic al echipei noastre, Ion Nicolae.
Staff-ul tehnic se va putea baza la partida de mâine pe tot lotul, în condiţiile în care Marius Mihoci, care nu a făcut deplasarea la Turda şi Baia Mare, şi Răzvan Farcaş, absent la toate jocurile din acest an, sunt refăcuţi şi apţi de joc.
Meciul de mâine, din Sala „Olimpia”, va începe la ora 18.00, va fi arbitrat de Bogdan Dordea (Sibiu) şi Marian State (Buzău) şi îl va avea ca observator pe Nicolae Rusu (Constanţa).
Leave a Reply