Ascensiunea echipei de handbal feminin a CSM Ploieşti din acest retur de campionat a creat emulaţie în oraş şi a făcut ca derbiul pentru locul al III-lea al Ligii Naţionale, cu Corona Braşov, să umple pe jumătate Sala Sporturilor Olimpia. Exceptând micuţa, dar inimoasa galerie venită de sub Tâmpa, toată lumea aştepta victoria care să le trimită pe elevele lui Neven Hrupec pe podium, acel succes cu 29-21 din tur fiind un argument în plus pentru optimismul suporterilor ploieşteni care au populat ca niciodată în acest sezon tribunele de la „Olimpia”.
Din păcate, n-a fost seara perfectă aşteptată de fani, meciul derulându-se, parcă, în oglindă cu partida din toamnă de la Braşov. De data aceasta, elevelor lui Bogdan Burcea le-a ieşit aproape totul, Zamfir fiind de neoprit în atac, iar Dedu imbatabilă între buturi, în timp ce, în tabăra noastră, poarta „a mers” doar spre final, când era o chestiune de golaveraj, defensiva n-a mai arătat ca la Râmnicu Vâlcea sau cu Zalăul, iar, în atac, au fost multe perioade de „secetă”, impresia fiind salvată de cele 7 goluri marcate în ultimele 6 minute, când la Corona erau rulate şi jucătoarele tinere care au făcut deplasarea.
În primul sfert de oră s-a jucat, aproape, fără portari, atât Hrupec, cât şi Burcea, apelând la soluţiile de pe bancă, Şerban, respectiv Dedu, în încercarea de a stopa „hemoragia” de goluri de până atunci. Era 8-9 în minutul 13 când Elena Şerban a apărat şutul Cristinei Zamfir, având, apoi, şansă la reluarea „peste” a Adrianei Ţăcălie, dar lucrurile nu puteau fi rezolvate aşa simplu. Având în faţă o defensivă care a fost prea cuminte şi le-a permis adversarelor să şuteze din toate poziţiile, goal-keeper-ul CSM-ului a suferit la tirul advers, iar fanilor nu le-a rămas decât să spere că atacul va compensa deficienţele de la propria linie de „6 metri”. Până la 12-13, lucrurile au fost cât de cât în regulă, dar, după câteva erori ofensive, urmate de goluri ale braşovencelor, tabela s-a dus, îngrijorător, la 12-17. Au fost şi şase goluri diferenţă, 13-19 (minutul 27), dar, profitând de o eliminare la Ţăcălie, CSM-ul a forţat pe finalul reprizei şi a înscris de trei ori la rând, pentru 16-19 la pauză.
Primele minute ale părţii secunde păreau să anunţe o revenire a fetelor noastre, Şerban parând un şut ale Andreei Pricopi, iar Farcău marcând, la cealaltă poartă, pentru 17-19. Corona a lovit însă de patru ori consecutiv, iar la 17-23 lucrurile începeau să devină clare. Hrupec a încercat şi cu Balaban, Vasilescu sau Chiricuţă, dar totul mergea în favoarea oaspetelor, care înscriau gol după gol, împinse de la spate şi de paradele excepţionale ale Denisei Dedu. A fost 18-25 (40), 19-28 (43) şi, chiar, 23-33 (54), în ciuda încercărilor disperate ale băncii tehnice a CSM-ului de a găsi soluţii în ambele faze. Miza finalului de meci a fost de a reduce diferenţa la mai puţin de opt goluri, cu cât se câştigase în tur la Braşov (29-21), meciurile directe contând la o eventuală egalitaate de puncte, iar ajutorul primit din partea lui Bogdan Burcea, care a mizat şi pe jucătoarele tinere în ultimele 5-6 minute a fost binevenit: fetele noastre, cu Alla Sheiko şi Andreea Chiricuţă în prim-plan, au reuşit un „parţial” de 7-1 şi tabela s-a oprit la 30-34.
În urma acestui rezultat, CSM Ploieşti coboară pe locul al 6-lea al clasamentului Ligii Naţionale şi va juca, la finalul acestei săptămâni, în deplasare, cu HCM Roman.
CSM Ploieşti – Corona Braşov 30-34 (16-19)
Sala: „Olimpia”. Spectatori: 1.200.
CSM Ploieşti: Tatalovic – Florea (2 goluri), Burtea-Shutska (2), Bozovic (4, 2 din „7 metri”), N. Tudor (1), Tivadar (2, 1 din „7 metri”), Farcău (6). Au mai jucat: Şerban – Dmitrovic (4, 2 din „7 metri”), Sheiko (5), Balaban, Vasilescu (1), Chiricuţă (3). Antrenor: Neven Hrupec.
Corona: Mîrcă Olariu – Chiper (4 goluri), Ţăcălie (6), Pricopi (4), Raţiu (1), Zamfir (13, 2 din „7 metri”), Hotea (1). Au mai evoluat: Dedu, Roşca – Bondar, Neagu (1 gol), Dincă (4), Marcu, Creţu, A. Berbece. Antrenor: Bogdan Burcea.
Arbitri: Cristian Băban şi Ionuţ Marta (ambii din Maramureş).
Observator FRH: Cristian Potora (Cluj).
Statisticile partidei
Aruncări „7 metri”: 6 (1 ratată (Dmitrovic) – 2/0 ratate).
Eliminări „2 minute”: 3 (Burtea-Shutska, N. Tudor, Sheiko) – 4 (Ţăcălie – 2, Zamfir, A. Berbece).
Leave a Reply