Cea de-a doua ediţie a Cupei „CSM Ploieşti” la minifotbal şi-a desemnat, ieri, câştigătoarea, marele trofeu intrând în posesia formaţiei organizatoare, după un turneu final perfect făcut de băieţii noştri, care a făcut uitate cele două înfrângeri suferite de-a lungul întrecerii. A fost o competiţie care s-a întins pe durata a două luni şi jumătate, startul fiind dat pe 20 noiembrie, şi a avut parte de o situaţie specială, cum s-a văzut o singură dată în fotbalul mare: meciul de debut al turneului s-a repetat în finală! Astfel, aşa cum, în 2004, cu prilejul Campionatului European din Portugalia, ţara gazdă întâlnea Grecia atât în partida inaugurală, cât şi în ultimul act, şi în cazul nostru, CSM Ploieşti şi Direcţia Judeţeană de Pază s-au confruntat atât în primul meci al competiţiei, cât şi în finala mare de ieri! Diferenţa a fost că, spre deosebire de lusitani, ai noştri nu au uitat înfrângerea din acel meci, 1-3, şi s-au revanşat câştigând trofeul de o manieră categorică: 11-2, cu cea mai mare diferenţă consemnată de-a lungul întregii competiţii şi cel mai mare număr de goluri marcat de o echipă, precedenta performanţă fiind de 10 şi aparţinându-le tocmai celor două finaliste, cu prilejul unor meciuri din prima fază a grupelor.
Ziua de ieri a fost dedicată turneului final în Sala Sporturilor Olimpia, un alt amănunt interesant fiind acela că primele trei partide s-au încheiat cu acelaşi scor: 4-2. În semifinale, Direcţia Judeţeană de Pază a trecut de Hale şi Pieţe, iar CSM Ploieşti de RASP, pentru ca, în finala mică, Hale şi Pieţe să învingă RASP.
Finala mare a fost, aşa cum arată scorul, fără istoric, iureşul CSM-ului fiind imposibil de oprit de o echipă a Direcţiei Judeţene de Pază care îşi consumase bateriile în semifinală. A fost 7-0 la pauză şi 11-2 după 30 de minute de joc, aşa că marele trofeu, însoţit de un rând de tricouri special inscripţionate pentru competiţie, au intrat în posesia băieţilor noştri, premierea fiind făcută de consilierul local Gabriel Minea.
Precizând că, de-a lungul turneului excelent coordonat de Cătălin State, bunul mers al meciurilor a fost asigurat de arbitrii Răzvan Dincuţă, Bogdan Zahiu, Ionuţ Florescu şi Marcel Marin, iată care a fost şi lotul cu care CSM Ploieşti a reuşit să câştige competiţia: Robert Comendant, Daniel Gheorghe, Radu Socoleanu, Marian Anghel, Mihai Nicolescu, Dan Răduţă, Dragoş Negraru, Dani Cosarek, Mario Nicolae, Alex Stănescu, Ionel Petroşanu şi Cristian Nica (antrenor-jucător).
Rezultate tehnice
Faza I a grupelor
Grupa 1
TCE – ITM+RAR 8-1 (4-0)
Poliţia Locală – Hale şi Pieţe 1-7 (0-5)
Poliţia Locală – ITM+RAR 5-2 (3-1)
TCE – Hale şi Pieţe 6-4 (4-0)
TCE – Poliţia Locală 5-1 (3-1)
Hale şi Pieţe – ITM+RAR 4-1 (3-0)
Clasament
1. TCE 3 3 0 0 19-6 9p
2. Hale şi Pieţe 3 2 0 1 15-8 6p
3. Poliţia Locală 3 1 0 2 7-14 3p
4. ITM+RAR 3 0 0 3 4-17 0p
Grupa 2
RASP – Parc Bucov 8-3 (4-1)
PMP+ASSC – SGU 3-1 (1-0)
PMP+ASSC – Parc Bucov 4-3 (2-1)
RASP – SGU Ploieşti 6-2 (1-1)
PMP+ASSC – RASP 5-5 (1-5)
SGUP – Parc Bucov 3-6 (0-2)
Clasament
1. RASP 3 2 1 0 19-10 7p
2. PMP+ASSC 3 2 1 0 12-9 7p
3. Parc Bucov 3 1 0 2 12-15 3p
4. SGU 3 0 0 3 6-15 0p
Grupa 3
Teatrul Toma Caragiu – SPFL 3-4 (3-0)
CSM Ploieşti – Dir. Judeţeană de Pază 1-3 (1-1)
DJ Pază – Teatrul Toma Caragiu 10-1 (5-0)
CSM Ploieşti – Finanţe 7-0 (5-0)
D. Jud. Pază – Finanţe 6-3 (1-0)
CSM – Teatrul TC 10-2 (5-1)
Clasament
1. DJP 3 3 0 0 19-5 9p
2. CSM 3 2 0 1 18-5 6p
3. Finante 3 1 0 2 7-16 3p
4. TTC 3 0 0 3 6-24 0p
Faza a II-a a grupelor
Grupa 1
DJ Pază – RASP 6-5 (1-0)
RASP – TCE 8-1 (3-0)
DJ Pază – TCE 3-0*
* neprezentare
Clasament
1. DJ Pază 2 2 0 0 9-5 6 puncte
2. RASP 2 1 0 1 13-7 3 puncte
3. TCE 2 0 0 2 1-11 0 puncte
Grupa 2
Primăria+ASSC – Hale şi Pieţe 8-5 (3-1)
CSM Ploieşti – Primăria+ASSC 9-3 (2-1)
CSM Ploieşti – Hale şi Pieţe 2-3 (1-0)
Clasament
1. CSM Ploieşti 2 1 0 1 11-6 3 puncte
3. Hale şi Pieţe 2 1 0 1 8-10 3 puncte
2. Primăria+ASSC 2 1 0 1 11-14 3 puncte
Semifinale
Direcţia Judeţeană de Pază – Hale şi Pieţe 4-2 (1-0)
CSM Ploieşti – RASP 4-2 (1-1)
Finala mică
Hale şi Pieţe – RASP 4-2 (2-1)
Finala mare
CSM Ploieşti – Direcţia Judeţeană de Pază 11-2 (7-0)
Leave a Reply